Actualitate

Covid-19/ Încă două persoane din județ, vindecate

În județul Călărași, astăzi, 9 aprilie 2020, se află în carantină instituționalizată 464 de persoane, iar în autoizolare sunt 599 persoane aflate sub monitorizare la domiciliu. În ultimele 24 de ore, au ieșit 122 de persoane din carantină/izolare, finalizând perioada de 14 zile.

Menționăm că în județul nostru, până la această dată, 34 de persoane au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, dintre care 7 au fost declarate vindecate.

O pacientă a fost transferată din statistica județului nostru în cea din București, fiind diagnosticată într-un focar al capitalei.

Angajați ai Poliției, Jandarmeriei și Poliției Locale au efectuat în continuare controale și verificări, în contextul impus de starea de urgență și de ordonanțele militare în vigoare, precum și asigurarea pazei locațiilor de carantinare.

Până la această dată, prin structurile abilitate ale MAI, au fost întocmite 2 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, structurile de ordine publică au aplicat 410 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 82 de sancțiuni în valoare de aproximativ 300.000 lei persoanelor care nu au respectat măsurile/restricțiile stabilite de Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia.

Instituția Prefectului județului Călărași face apel către cetățeni să respecte întocmai recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile Ordonanțelor Militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

Totodată, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20.

 

COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ CĂLĂRAȘI

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *