Sport

CSM Călărași/Două medalii de aur, la Campionatul European de canotaj pentru juniori

Canotoarea Maria Guzran, legitimată la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Călărași, a obținut medalia de aur la Campionatul European pentru juniori, desfășurat în perioada 9-10 octombrie a.c., la Munchen, Germania. Atât aceasta, cât și colegele sale din echipajul de patru rame feminin (JW4-), respectiv Elena-Maria Robitu, Daria-Ioana Dinulescu, Ancuța-Adelina Ungurean, fac cinste României prin medalia cucerită.

De asemenea, o altă sportivă a CSM Călărași, și anume Ana Maria Matran, a câștigat medalia de aur la aceeași competiție, în proba de patru vâsle feminin (JW4x), alături de coechipierele sale: Andreea-Fabiola Iorgovan, Elena-Diana Suta și Diana-Ionela Petian.

Alin Buzdugan, cel de-al treilea reprezentant al clubului la campionatul continental, a obținut locul 4 în finala B a probei de patru vâsle, împreună cu Ovidiu Cristian Badea, Alexandru Nitan și Petrișor-Darius Groza.

La această mare competiție internațională, unde au participat cei mai buni juniori din Europa, două dintre sportivele clubului au avut o evoluție cu totul remarcabilă, devenind campioane ale Europei. Prima medalie de aur a fost castigată de Maria Guzran, în proba de patru rame, împreună cu Elena Robitu, Daria Dinulescu și Ancuta Ungurean, colegele sale de ambarcațiune care, marcate de  decesul tatălui Mariei Guzran de săptămâna trecută, i-au dedicat Mariei această medalie strălucitoare. Câtă forță pot avea aceste minunate copile care ne impresionează până la lacrimi prin frumusețea, noblețea și tăria lor de caracter. Maria Guzran este la a patra medalie de aur, în acest an, după aurul obținut la Campionatul Național, la Campionatul Balcanic și la Campionatele Mondiale, drumul său fiind poleit cu aur!

A doua medalie de aur a fost ‘scoasă din ape’ de Ana Maria Matran în proba de patru vâsle, împreună cu partenerele sale Andreea Iorgovan, Elena Suta și Diana Petian. Și Ana Maria Matran este la patra medalie de aur, dupa ce a mai cucerit alte 3 medalii de aur în 3 probe diferite la Campionatele Balcanice din Macedonia de Nord desfășurate în septembrie.

Alin Buzdugan, cel de-al treilea reprezentant al clubului la competiția continentală a obținut locul 4 în finala B a probei de patru vâsle.

O mare contribuție în devenirea acestor performeri de top au avut antrenorii de club ai acestor sportivi,  Daniel Bănățeau, Mădălina Buzdugan și Eugen Suciu. Felicitări!

Toți acești foarte tineri și minunați sportivi de clasă europeană, crescuți și educati la CSM Călărași, oferă, încă o dată, demnitate și strălucire sportului românesc, oferă o superbă imagine României, trecerea lor prin viață fiind poleită cu aur și un exemplu de urmat.

Acești sportivi, antrenorii și rezultatele lor uimitoare determină o reflecție în timp, pentru a realiza devenirea noastră: cine am fost, cine suntem, cine și ce putem deveni prin sport și contribuția fiecăruia la această zestre pe care ne-o dorim cât mai bogată, grijă deosebită ca această avuție să nu fie risipită!?

Este o poveste adevărată de succes, creată de conducători, antrenori, sportivi, Federația de Canotaj, constituiți într-o echipă unită, al cărei scop este foarte marea performanță sportivă, reprezentarea cu onestitate a României.

Se aude de România peste tot în Europa, în întreaga lume, unde se cântă din ce în ce mai des imnul țării, grație copiilor noștri strălucitori.

Vă felicităm și vă iubim dragii noștri pentru lecțiile de valoare, de onoare pe care le dăruiți și avem încredere că mâine veți veni cu noi medalii, din ce în ce mai valoroase”, a declarat directorul CSM Călărași, Dumitru Chirilă, pe o rețea de socializare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *