Municipiul Călărași găzduiește, în acest weekend, Cupa României U15, eveniment sportiv dedicat tinerilor practicanți ai luptelor. Întrecerile se desfășoară, în perioada 31 octombrie-1 noiembrie 2026, în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, reunind peste 340 de luptători din țară, care au intrat în competiție cu ambiția de a urca pe podium. Evenimentul este organizat de ACS „Micul Luptător” Călărași, în parteneriat cu Federația Română de Lupte (FRL), și reprezintă un important prilej de afirmare pentru tinerii sportivi, dar și de promovare a luptelor românești.
 
Debutul competiției a fost marcat și de un moment special de apreciere a implicării instituțiilor locale în susținerea sportului. Directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, Alin-Florian Butoi, și inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Călărași, Roxana Pațurcă, au primit diplome de excelență pentru sprijinul acordat și implicarea în promovarea luptelor românești și a noilor generații de sportivi. Distincțiile au fost înmânate de Gheorghe Nane, președintele ACS Micul Luptător Călărași, și Marian Berbec, directorul tehnic al Federației Române de Lupte.
Prin organizarea acestei competiții, Călărașiul devine, în acest weekend, un punct de întâlnire pentru tinerii luptători din România, oferindu-le oportunitatea de a-și arăta pregătirea, ambiția și talentul, în drumul către performanța sportivă.
„Ne bucurăm că municipiul Călărași găzduiește o competiție de asemenea amploare, la care participă peste 340 de tineri luptători din întreaga țară. Pentru noi, este o mare responsabilitate, dar și o onoare, să organizăm aceste întreceri, în parteneriat cu Federația Română de Lupte. Ne dorim ca fiecare sportiv să aibă parte de o competiție corectă, bine organizată și să plece de aici cu experiențe frumoase, indiferent de rezultatul obținut. Luptele înseamnă disciplină, respect, ambiție și perseverență, iar investiția în copii și juniori este, de fapt, o investiție în viitorul acestui sport. Le mulțumim Federației Române de Lupte, conducerii Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” și Inspectoratului Școlar Județean Călărași pentru sprijinul acordat. Diplomele de excelență oferite, astăzi, reprezintă aprecierea noastră pentru implicarea și deschiderea față de sport. Le doresc tuturor participanților mult succes, evoluții frumoase și cât mai multe medalii! Călărașiul este, în acest weekend, casa luptelor românești”, ne-a declarat președintele ACS Micul Luptător Călărași, Gheorghe Nane.

