Politică

Demnitar de Călărași, despre mariajul PNL-PSD: “Nu îmi place mireasa, dar îmi plac banii socrului meu”

Călărașiul are doi subprefecți social-democrați, din data de 13 ianuarie 2022. Este vorba despre Eugen Ilie, fost consilier județean, și Virgiliu Diaconu, fost manager al Centrului Județean de Cultură și Creație. Cei doi au participat, ieri, la ceremonia de depunere a jurământului, în cadrul Instituției Prefectului. Aceștia au fost numiți pe funcție, printr-o Hotărâre de Guvern, adoptată pe 12 ianuarie. Tot la aceeași dată, printr-o altă Hotărâre de Guvern, subprefectul liberal, Nicolae Dumitru, a fost eliberat din funcție. Prefectul județului Călărași rămâne, în continuare, penelistul Valentin Barbu.

Noii subprefecți au fost prezenți, la data de 13 ianuarie a.c. (zi cu ghinion pentru unii, însă cu noroc pentru alții), într-o conferință de presă derulată la sediul PSD Călărași.

Eugen Ilie susține că atât el, cât și colegul său de partid și-au propus să îmbunătățească relația cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, Valentin Barbu. Sursa citată afirmă că va lucra în interesul cetățenilor județului nostru.

Este o funcție cu multe responsabilități, care implică multă determinare. Ne propunem să ne aducem aportul în interesul cetățeanului și, cumva, să îmbunătățim relația cu prefectura. O să vă țin la curent cu ce se va întâmpla acolo și ce vom întâmpina pe parcurs. Consider că această învestire a mea și a colegului meu, Virgiliu Diaconu, este de bun augur și, cu siguranță, ne vom aduce aportul, așa cum am mai spus, în interesul cetățeanului, pentru că acesta este și trendul în echipa noastră, să ajutăm și să se miște lucrurile într-o direcție bună, a explicat demnitarul.

Virgiliu Diaconu se prezintă ca fiind “un om vesel și de echipă. Într-adevăr, îi dăm dreptate, cel puțin la partea cu veselia, pentru că, în cadrul conferinței de presă, a stârnit amuzamentul tuturor, printr-o afirmație referitoare la “căsătoria” dintre PNL și PSD, care, până acum, la Călărași, a cam scârțâit: “E o căsătorie din interes, nu îmi place nici mie mireasa, dar îmi plac banii socrului meu”.

“Ca un făcut, azi e 13 ianuarie. 13 e ziua care îmi aduce noroc, pentru prima dată de când fac politică. Este o zi mare pentru mine. Sunt mândru că partidul s-a orientat către mine. În schimb, simt o mare povară și o mare obligație. Mă știți un om vesel și un om de echipă. Din acest moment, am devenit persoană juridică, nu prea mai sunt persoană fizică și va trebui să facem ceva și pentru orașul acesta. Eu vin în Prefectură cu mâna întinsă către Valentin Barbu. Nu am niciun război personal cu dumnealui. Și vreau să înțeleagă că, dacă nu vom face echipă, vom face mai rău județului Călărași. Noi suntem într-o luptă acerbă cu celelalte județe, ca să accesăm bani din PNRR. Dacă nu vom putea face echipă împreună, vor lua alte județe banii. Noi avem obligația morală să fim uniți și să putem să ajutăm UAT-urile și Consiliul Județean, și tot ce înseamnă județul Călărași, să smulgem cât mai mulți bani din cei europeni. Știți că au intrat ieri (n.r. 12 ianuarie a.c.) 1,9 miliarde de euro. Noi stăm bine ca proiecte în județul Călărași. Nu mai avem nevoie de frâne puse și de Instituția Prefectului. De aceea, îl rog pe domnul Barbu să primească prietenia noastră și să aibă încredere. E o căsătorie din interes, nu îmi place nici mie mireasa, dar îmi plac banii socrului meu. Îi întind o mână prietenească, vreau să îl ajut. Sper să înțeleagă mesajul meu. Are toată susținerea mea. Eu, împreună cu colegul meu, Eugen, nu vom face decât să îl ajutăm și să ne ajutăm, să putem să ducem orașul acesta mai departe”, a spus Diaconu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *