Politică

Deputatul Bîrcă: „Viitorul României este strâns legat de viitorul Uniunii Europene”

S-au împlinit 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Cu această ocazie, deputatul social-democrat, Constantin Bîrcă, a transmis că atât el, cât și colegii săi parlamentari trebuie să trateze cu maximă responsabilitate sarcinile ce le revin pentru consolidarea unui climat de securitate, stabilitate democratică, progres socio-economic și prosperitate.

„Începutul acestui an marchează 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Conținutul se regăsește în articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană care precizează: ‘Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.’ Acest act important reprezintă recunoașterea apartenenţei țării noastre la un spațiu întemeiat pe respectarea drepturilor omului, libertate, democrație, egalitate și stat de drept. Viitorul României este strâns legat de viitorul Uniunii Europene. Ca stat membru responsabil și implicat, România trebuie să își aducă contribuția pentru o Uniune puternică în plan intern şi la nivel global. Este o certitudine faptul că statutul de membru UE a oferit României și cetățenilor români reperele unui parcurs ireversibil de progres democratic, de asumare a valorilor și principiilor pe care este construită Uniunea. Încrederea pe care majoritatea cetățenilor români o acordă Uniunii Europene reflectă spiritul european al societății românești de astăzi. În virtutea obligațiilor asumate de votul ce ne-a fost acordat țin să adresez colegilor mei mesajul de a trata cu maximă responsabilitate sarcinile ce ne revin pentru consolidarea unui climat de securitate, stabilitate democratică, progres socio-economic și prosperitate”, a declarat demnitarul PSD Călărași, pe o rețea de socializare.

Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, în data de 2 februarie a.c., într-o ședință solemnă, pentru a marca cei 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Prezent la eveniment a fost și ministrul pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze, Jean-Yves le Drian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *