Încurcate sunt căile politicii! După ce a fost exclus din PSD pe fondul pozițiilor sale publice legate de vaccinare, precum și din cauza unei intenții de a discuta cu oficialii ruși, deputatul Dumitru Coarnă a început să arunce cu acuzaţii grave în social-democraţii de la Călăraşi. Afirmaţiile le face fie pe reţelele de socializare, fie în cadrul unor emisiuni televizate. Spre exemplu, recent, demnitarul independent a fost prezent în cadrul emisiunii „Raport Special”, difuzată pe postul Etno TV, unde din „mafioţi” şi „infractori” nu i-a scos pe cei care, cândva, i-au fost colegi. Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Călăraşi, Vasile Iliuţă, a comentat, în data de 22 septembrie a.c., prin intermediul unei conferinţe de presă, apariţia publică a lui Dumitru Coarnă, spunând că fostul pesedist face astfel de declaraţii neinspirate, din cauză că ar fi dezamăgit că nu mai este în această formaţiune politică. Tot liderul social-democraţilor susţine că Dumitru Coarnă nu are voie să atace, fără o justificare clară.
Demnitarul independent a precizat că va intra într-un partid politic, pentru că singur nu va putea să învingă “această mafie PSD-PNL”. “M-am fript o dată cu cloaca PSD. Nu mă mai frig a doua oară”, explică Dumitru Coarnă.
“Voi intra într-un partid politic, pentru că nu poți singur să învingi această mafie PSD-PNL. Ei m-au exclus, pentru că nu am putut să mă adaptez grupului infracțional al lor. Acolo, când discutam niște decizii, eu le spuneam infracțiuni, ei le spuneau decizii politice. Păi astea sunt infracțiuni. Ei vorbeau doar despre infracțiuni, cum să fure, care să fure mai mult. Eu le spuneam că astea sunt infracţiuni. Ei ziceau: ‘domnule Coarnă, nu înțelegeți politica, astea sunt decizii politice’. Eu mă cruceam. Eu sunt un om normal, voi vorbiţi despre fraude. (…) M-am fript o dată cu cloaca PSD, nu mă mai frig a doua oară”, a declarat Coarnă, în cadrul emisiunii „Raport Special”.
Vasile Iliuţă: „Dacă consideră că a face treabă în administraţie, înseamnă să fii mafiot sau infractor, este greşit”
Vasile Iliuţă îi dă replica lui Coarnă şi afirmă că, indiferent de spusele parlamentarului neafiliat politic, el va realiza tot ceea ce şi-a propus, astfel încât să îşi ducă proiectele de dezvoltare a judeţului Călăraşi la capăt. “Dacă consideră că a face treabă în administraţie, înseamnă să fii mafiot sau infractor, este greşit”, a subliniat Iliuţă.
“Aș vrea să comentez despre apariția în spațiul public a domnului deputat independent, Dumitru Coarnă. Îmi pare rău că se întâmplă aceste lucruri. Domnia sa a fost membru de sindicat. L-am luat în rândurile noastre, venind, să spunem, cu aportul domniei sale la alegerile din decembrie 2020. Da, domnia sa nu a înțeles că disciplina de partid e cea mai importantă. A încălcat regulile pe care și eu, și domnul președinte Marcel Ciolacu i le-am dat ca indicații, respectiv să aibă o conduită, chiar dacă este în spațiul public, el fiind și un comunicator al partidului. Încălcând regulile, s-a ajuns aici. Ultimele lucruri pe care le-am și discutat cu domnia sa, când l-am sunat, i-am spus că atacul la președintele Marcel Ciolacu nu îi face bine. Acest partid i-a dat o poziție, chiar dacă e candidat independent, acum e deputat independent, i-a dat o poziție, iar președintele Marcel Ciolacu, unul din cei mai geniali președinți de organizație națională pe care i-am avut eu, spun asta nu doar ca să îl măgulesc pe președinte, spun pentru că intrarea la guvernare în Coaliția cu PNL a fost una din reușite. Și aș da exemplu aici: cu ajutorul președintelui Marcel Ciolacu, am adus finanțarea la Prefectura județului Călărași. E vorba de 14 milioane de euro, prin finanţarea Companiei Naționale de Investiții. În continuare, tot prin Compania Națională de Investiții, vom finaliză aripa nouă a Spitalului Călărași. Urmează, pe proiectele pe care le-am depus, să finalizăm corpurile R, G, H pe Planul Naţional de Redresare și Reziliență. Cam astea ar fi pentru Dumitru Coarnă. Consider că sunt greșeli. Nu are voie să atace fără să aibă o justificare clară. El a plecat din rândurile PSD. Trebuie să aibă decența să respecte măcar ierarhia politică. Domnia sa, cred că din dezamăgirea că nu mai e în aceeași echipă politică, face aceste declarații neinspirate. Indiferent ce ar spune, eu sunt ales ca președinte de Consiliu Județean și mai sunt și alesul Organizației Județene a PSD Călărași, și voi face tot ce îmi stă în putinţă ca proiectele politice pe care le-am propus spre finanțare partidului, la nivel national, să fie finanțate și să fie aduse la Călărași, iar domnia sa, dacă consideră că a face treabă în administrație înseamnă să fii mafiot sau să fii infractor, este greșit. Domnia sa abordează băieții buni și băieții răi”, sunt cuvintele lui Vasile Iliuţă, la adresa celui exclus din PSD Călăraşi.
Se pare că de la dragoste la ură este un singur pas. Pe vremea când era membru PSD, Dumitru Coarnă avea doar cuvinte de laudă şi susţinere la adresa conducerii Partidului Social Democrat. De o vreme încoace, însă, lucrurile s-au schimbat.

