Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Călărași a rămas fără bani de salarii pentru ultimele două luni ale acestui an. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ), Mihăiță Beștea, la acest moment, există bani doar pentru plata angajaților pe luna octombrie.
“Aș vrea să vă vorbesc despre situația dificilă în care ne aflăm cu DGASPC Călărași. Cu toate că am făcut solicitări către Guvernul României pentru a primi sumele aferente trimestrului 4, aceste sume au venit foarte mici și nu reușim, la ora aceasta, decât să asigurăm salariile la nivelul lunii octombrie. Plata se va face la începutul lunii noiembrie. Vreau să vă spun că suntem într-o situație foarte gravă, având în vedere și pandemia, și numărul crescut de cazuri de la nivelul județului Călărași. Facem eforturi foarte mari pentru a asigura materialele igienico-sanitare necesare atât beneficiarilor, cât și salariaților noștri. Până la ora aceasta, vreau să vă spun că nu avem niciun caz de Covid în niciunul din centre. Să dea Dumnezeu să trecem cu bine prin această situație și să sperăm că guvernanții noștri vor înțelege nevoia noastră pentru DGASPC”, a declarat Beștea, într-o conferință de presă care a avut loc în data de 21 octombrie a.c., la sediul Organizației Județene a PSD Călărași.

