Administrație

Dialog direct cu cetățenii. Problemele și prioritățile Cartierului Oltenița Veche, discutate cu primarul Mihăiță Beștea

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, continuă seria întâlnirilor cu cetățenii. Acesta a discutat, în data de 24 iunie 2026, cu locuitorii cartierului Oltenița Veche. La dialog au participat peste 30 de persoane, care au prezentat atât problemele cu care se confruntă comunitatea, cât și propuneri pentru îmbunătățirea calității vieții în municipiu.

Printre principalele subiecte abordate s-au numărat problemele legate de sistemul de canalizare, în special în perioadele cu precipitații abundente, prețul apei potabile, lipsa rețelei de canalizare pe Șoseaua Călărași, situația câinilor fără stăpân, existența unor gospodării în care sunt crescute un număr mare de animale, colectarea deșeurilor verzi, abandonarea deșeurilor pe domeniul public și starea trotuarelor din zona Școlii Primare Nr. 4.

În cadrul întâlnirii, primarul Mihăiță Beștea a prezentat situația actuală privind tarifele la apă și factorii care au contribuit la majorările recente. Totodată, edilul a anunțat că administrația locală va continua demersurile pentru identificarea unor soluții care să conducă la o politică tarifară mai echilibrată, orientată spre performanță și protejarea intereselor cetățenilor.

Un alt subiect important l-a reprezentat gestionarea deșeurilor abandonate. Reprezentanții administrației locale au discutat despre măsurile de monitorizare și sancționare care vor fi aplicate în perioada următoare, precum și despre posibilitatea instalării unor camere de supraveghere în zonele vulnerabile.

Referitor la problema câinilor fără stăpân, edilul a precizat că serviciul de ecarisaj va interveni în perioada imediat următoare. În ceea ce privește situațiile semnalate în anumite gospodării, administrația locală continuă colaborarea cu instituțiile competente pentru identificarea și aplicarea măsurilor necesare.

De asemenea, cetățenii sunt invitați să transmită în continuare propuneri privind regulamentul referitor la deținerea animalelor de companie, document care urmează să fie supus aprobării Consiliului Local.

În cadrul întâlnirii a fost reamintit și programul de colectare a deșeurilor verzi pentru Cartierul Oltenița Veche, care se desfășoară în a doua săptămână a fiecărei luni. Autoritățile locale au făcut apel la respectarea acestui calendar pentru menținerea curățeniei și a unui aspect urban corespunzător.

Cât despre infrastructura rutieră și pietonală, primarul a recunoscut necesitatea unor investiții importante, subliniind că, în ciuda resurselor financiare limitate și a lipsei unor linii de finanțare dedicate, administrația locală va continua să intervină cu prioritate în zonele unde problemele sunt urgente. Zona semnalată de cetățeni în cadrul întâlnirii se află printre obiectivele avute în vedere.

„Ieri seară m-am întâlnit cu locuitorii din Oltenița Veche, în cadrul dialogului direct cu cetățenii. Mă bucur că peste 30 de persoane au fost prezente și au ales să își facă auzită vocea, semnalând problemele cu care se confruntă, dar și propuneri pentru îmbunătățirea vieții în orașul nostru. Printre principalele subiecte discutate s-au numărat problemele de canalizare, în special în perioadele cu ploi abundente, prețul apei, lipsa canalizării pe Șoseaua Călărași, situația câinilor fără stăpân și a unor gospodării în care sunt crescute un număr foarte mare de animale, colectarea deșeurilor verzi, abandonarea gunoiului pe domeniul public și starea trotuarelor din zona Școlii Primare nr. 4. Le-am prezentat locuitorilor situația privind prețul apei și motivele care au condus la actualele majorări, precum și demersurile pe care le vom face pentru identificarea unei politici tarifare mai echilibrate, care să pună accent pe performanță și să protejeze interesele oltenițenilor. Am discutat, de asemenea, despre problema deșeurilor abandonate, despre măsurile de monitorizare și sancționare care vor fi aplicate în perioada următoare, precum și despre posibilitatea instalării unor camere de supraveghere în zonele vulnerabile. În ceea ce privește câinii fără stăpân, serviciul de ecarisaj va interveni în perioada imediat următoare, iar pentru situațiile semnalate în anumite gospodării continuăm colaborarea cu instituțiile competente. Totodată, aștept în continuare sugestiile dumneavoastră privind regulamentul referitor la deținerea animalelor de companie, care urmează să fie supus aprobării Consiliului Local. Am reamintit și faptul că, pentru Oltenița Veche, colectarea deșeurilor verzi se realizează în a doua săptămână a fiecărei luni și i-am rugat pe cetățeni să respecte acest program pentru a menține curățenia și aspectul plăcut al cartierului. Știu că infrastructura rutieră și pietonală are nevoie de investiții importante. Chiar dacă resursele sunt limitate și nu există în prezent linii de finanțare dedicate, vom continua să intervenim cu prioritate în zonele unde problemele sunt urgente, iar zona semnalată în cadrul întâlnirii se află printre acestea. Vă mulțumesc tuturor pentru participare, pentru sinceritate și pentru implicare. Numai prin dialog și colaborare putem construi împreună un oraș mai curat, mai sigur și mai bine administrat”, notează primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, pe pagina sa de Facebook. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *