Actualitate

Dosar penal pentru refuzul de prelevare a mostrelor biologice

Polițiștii rutieri desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.

În ziua de 17 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au oprit pentru control pe strada Bulevardul Republicii, din municipiul Oltenița, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din aceeași localitate. La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,96 mg/l alcool în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

POLIŢIŞTII ATRAG ATENŢIA

Conștientizați efectele consumului de alcool asupra organismului:

– scăderea percepției (în mod deosebit a percepției vizuale, prin reducerea dimensiunilor câmpului vizual) și a capacității de analiză (prin evaluarea incorectă a distanțelor și vitezelor de deplasare),
– instalarea unei stări de euforie şi bravadă, care are drept urmare subestimarea pericolelor şi riscurilor ce apar în trafic;
– scăderea concentrării şi atenției (se instalează lipsa de vigilenţă);
– scăderea reflexelor şi a vitezei de execuţie a mişcărilor; de multe ori, pe un fond de oboseală, se instalează şi o stare de somnolenţă foarte periculoasă.

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unul la 5 ani sau cu amendă.

foto: www.observatorulph.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *