La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 23:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, de 27 de ani, care se deplasa pe Bulevardul Nicolae Titulescu, din municipiul Călărași, județul Călărași.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.
În continuare, tânărul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la COC (cocaina), ulterior fiind condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 15 iunie 2023, în jurul orei 03:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu-Gară și din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt, au oprit pentru control un autotuturism, pe DN 3, în localitatea Lehliu-Gară, județul Călărași.
În urma controlului, a fost identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr, de 24 de ani, care emana halenă alcoolică.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvâșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

