Sănătate

Ecografe noi, la Spitalul Judeţean Călăraşi

Consiliul Judeţean (CJ) Călăraşi continuă dotarea Spitalului Județean de Urgență cu cinci echipamente de tip ecograf, care vor îmbunătăți actul medical pe secțiile ATI, pediatrie, neurologie, medicină internă și chirurgie generală.

Achiziția are o valoare totală de 1.051.275 de lei și reprezintă promisiunea făcută călărășenilor de a avea grijă ca spitalul să devină un loc modern unde sănătatea să fie prioritate, după cum anunţă preşedintele instituţiei, Vasile Iliuţă, pe Facebook.

Administratorul public al Judeţului Călăraşi, Bogdan Mihai, spune că acestea sunt primele echipamente din lista de investiții aprobată de Ministerul Sănătății în baza solicitărilor formulate de către unitatea medicală și cofinanţate de CJ.

Până în luna decembrie a acestui an, spitalul de pe malul Borcei va primi echipamente în valoare de 12 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *