Eleva care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat, Ioana Pavelescu, din municipiul Oltenița, a fost premiată, de către consilierii locali, cu suma de 3.000 de lei.
În ședința ordinară a Consiliului Local Oltenița, din data de 29 iulie 2021, consilierii au aprobat acordarea sumei de 3.000 lei, de la bugetul local, pentru premierea Ioanei Pavelescu, absolventă a Colegiului Național “Neagoe Basarab”, pentru rezultatul obținut la examenul de Bacalaureat din acest an: media 10.
„Susținerea performanței în educație reprezintă una dintre misiunile prioritare ale administrației locale. Îmbunătățirea constantă a bazei materiale educaționale, precum și acordarea de recompense financiare celor cu rezultate deosebite, încurajarea elevilor prin acordarea de burse, sunt doar câteva dintre măsurile adoptate deja de Consiliul Local în acest sens”, se arată în referatul de aprobare care însoțește Hotărârea de Consiliu Local.
În ședință, consilierii locali au ținut s-o felicite atât pe elevă, cât și pe profesorii Colegiului Național “Neagoe Basarab”. De altfel, au fost felicitați toți elevii care au reușit să promoveze acest examen.
Foto: Facebook/Primăria Municipiului Oltenița

