Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu” din Călăraşi organizează, la data de 2 martie 2024, festivalul „E ziua ta, femeie”. Evenimentul va avea loc în aer liber, pe platoul instituţiei, între orele 10:00 şi 19:00, şi va cuprinde o varietate de activităţi, dedicate femeii. Invitata specială a zilei va fi călărăşeanca Romina Gingaşu, fondatoarea Red Women Foundation, dar şi antreprenoare în domeniul aviaţiei private, care a devenit cunoscută, în lumea publică, în urma căsătoriei cu miliardarul Piero Ferrari. Aceasta va susţine o conferinţă despre rolul femeii în societatea modernă.
„Primăvara este anotimpul renașterii și credem cu tărie că femeia este muza acestui anotimp! Pe 2 martie, ne dorim să aducem zâmbete și optimism, pe platoul Bibliotecii Județene Călărași, în cinstea tuturor femeilor din lumea întreagă! Din momentul în care vei păși pe platoul bibliotecii, vei descoperi o varietate de activități captivante ce au în centrul atenției celebrarea ființei care ține în palma ei lumea: FEMEIA! Te așteptăm să vii alături de întreaga familie și de prieteni, pentru că nu vor lipsi muzica și voia bună, iar dacă simți nevoia de ceva gustos, treci pe la zona de mâncare, unde poți savura preparate delicioase! Nu vor lipsi nici atelierele pentru copii, de unde cei mici vor pleca acasă cu un cadou perfect de 8 Martie pentru mama, sora, colega sau bunica! Doamnele și domnișoarele din judeţul Călărași sunt invitate să ia parte, pe 2 martie, la o serie de cursuri și workshopuri gratuite, cu scopul de a se dezvolta atât personal, cât și profesional: curs de barista, workshop realizare săpun natural și workshop realizare lumânări artizanale! La finalul zilei, în total, peste 100 de femei vor avea baze solide pentru a începe o carieră în unul din cele 3 domenii. Fiecare curs va avea 3 grupe a câte 12 cursanti. Înscrierea la cursuri se va face pe bază de programare telefonică, la numărul 0767/664.620 , iar locurile se alocă în funcție de ordinea înscrierii”, se arată pe pagina de Facebook a Bibliotecii Judeţene Călăraşi.
Programul festivalului:
- 10:00-12:00-Curs barista; Workshop săpun natural; Workshop lumânări artizanale;
- 11:00-12:00-Participare ateliere de primăvară;
- 12:00-Teatru de păpusi pentru copii “Mărtisor de primăvară”;
- 13:00-14:00-Participare ateliere;
- 13:00-15:00-Curs barista; Workshop săpun natural; Workshop lumânări artizanale;
- 15:00-Conferinţă despre rolul femeii în societatea modernă, invitat special Romina Gingașu, fondatoarea Red Women Foundation;
- 15:00-17:00-Participare ateliere;
- 16:00-18:00-curs barista; Workshop săpun natural; Workshop lumânări artizanale;
- 17:00-Program artistic: Street Dance cu Challenge Arts Academy;
- 19:00-Închiderea surpriză a evenimentului.

