Educație

Ghidul solicitantului pentru apelul competitiv „Primul student din familie”, în consultare publică

Ministerul Educaţiei informează că, ghidul solicitantului pentru apelul competitiv „Primul student din familie” a fost pus în consultare publică, prin sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Creșterea accesului la învățământul superior al grupurilor subreprezentate/defavorizate, inclusiv prin sprijinirea și consilierea elevilor pentru a face tranziția de la liceu la universitate reprezintă o prioritate prevăzută în noile legi ale educației și a fost parte integrantă din Raportul final al proiectului „România Educată”.

„De ce avem nevoie de un astfel de program?

  • Probabilitatea ca un prim student din familie să provină din mediul rural este cu cel puțin 50% mai mare decât din mediul urban: este nevoie să susținem tinerii din mediul rural să-și continue studiile la universitate;
  • În lipsa unor măsuri de integrare socială și academică în mediul universitar, șansele acestora de a abandona învățământul superior sunt mai crescute: este nevoie să îi sprijinim să finalizeze studiile;
  • Existența unui absolvent de studii superioare în familie atrage o serie de beneficii pentru aceasta: creșterea calității vieții, creșterea gradului de implicare socială și creșterea veniturilor (prin comparație cu elevii care nu reușesc să-și continue studiile la universitate).

Primii studenți din familie vor deveni, astfel, un exemplu de urmat în cadrul familiei și comunității lor„, se arată pe site-ul ministerului, www.edu.ro.

„Primul student din familie” este parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), prevăzut în Legea învățământului superior nr. 199/2023, și va fi finanțat printr-un apel competitiv de proiecte din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027 și din bugetul de stat.

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro, fără TVA, din care contribuția UE este de 42 milioane euro FSE+.

Măsurile dedicate creșterii accesului la studii universitare, inclusiv pentru prevenirea și combaterea abandonului universitar vizează:

  • Măsuri de tip „punte” în vederea sprijinirii tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a;
  • Măsuri pentru combaterea reducerii abandonului universitar în rândul studenților proveniți din familii cu un nivel scăzut de educație;
  • Măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice procesele educaționale care includ studenți cu dizabilități.

Programul se va desfășura sub forma unui apel competitiv în care solicitanții eligibili sunt instituțiile de învățământ superior de stat și unitățile de învățământ preuniversitar de stat, care își pot lua parteneri relevanți pentru atingerea obiectivelor proiectului.

„Orice tânăr din România care își dorește să urmeze cursurile universitare și îndeplinește condițiile necesare ar trebui să poată să facă acest lucru. Prin lansarea în consultare publică a Programului «Primul student din familie», reafirm angajamentul Ministerului Educației de a îmbunătăți politicile de acces în învățământul superior și de a sprijini categoriile de elevi și studenți care au cea mai mare nevoie de susținere. Decizia de a urma studiile universitare nu este atât de simplă, ci implică o serie de factori, care țin atât de disponibilitățile financiare ale familiilor și aparținătorilor, cât și de contextul social și cultural din care provin potențialii candidați. Prin programe de tipul «Primul student din familie» abordăm întocmai aceste aspecte”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *