Prefectul județului Călărași, State Laurențiu, împreună cu secretarul general al instituției, a organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanții structurilor județene pentru o mai bună cunoaștere reciprocă și pentru stabilirea unui cadru de colaborare eficient.
Au participat, la această întâlnire: șeful Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași, șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple, șefa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Călărași, directorul general și șeful Cancelariei Instituției Prefectului.
Temele principale abordate au fost următoarele:
- organizarea alegerilor – transparență și comunicare între instituții;
- colaborarea între structurile județene pentru gestionarea situațiilor operative curente;
- stabilirea unui mecanism rapid de informare privind evenimentele deosebite pentru luarea deciziilor necesare în timp util.

