Actualitate

ITM, controale pe șantiere. Amenzi de peste 40.000 de lei, aplicate de inspectori

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Călărași va desfășura, până la data de 6 decembrie 2023, „Campania naţională de verificare a modului de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcţiilor”, respectiv implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătatea lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în şantierele temporare sau mobile. Această campanie este în derulare încă de la începutul anului.

Potrivit unui comunicat de presă al ITM Călărași, până acum, în şantierele controlate a fost pus accentul pe lucrări de excavaţii, în conformitate cu obiectivele stabilite de către Inspecţia Muncii.

Până la data de 30 iunie, ITM Călăraşi a controlat 36 de societăţi comerciale, fiind constatate 80 de neconformităţi pentru care au fost dispuse măsuri cu termene precise de rezolvare şi au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale, din care nouă amenzi în valoare de 42.000 de lei.

Neconformităţi constatate:

– societatea nu a îngrădit, marcat şi semnalizat, cu toate dispozitivele, golurile tehnologice din incinta şantierului;

– societatea a asigurat EIP- ul, conform normativului intern, dar unele sortimente prezentau uzură şi nu era purtat în integralitate de către toţi lucrătorii;

– societatea nu a asigurat căile de circulaţie (intrările în clădire) cu podini sigure şi solide în şantier;

– schela aflată în şantier nu avea montate toate elementele de siguranţă (ex: balustrade de protecţie solide);

– planul propriu de securitate şi sănătate nu era adus la zi, conform evoluţiei lucrărilor;

– societatea nu a numit prin decizie lucrătorii care acordă primul ajutor în şantier;

– societatea nu a marcat şi semnalizat cu toate dispozitivele zonele de lucru.

Foto: arhivă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *