Actualitate Educație

Jandarmeria Călăraşi, măsuri de ordine și siguranță publică pentru siguranța elevilor la început de an școlar

Cu ocazia începerii noului an școlar 2025 – 2026 și pe tot parcursul acestuia, Jandarmeria Călărași va intensifica măsurile de ordine și siguranță publică în zona unităților de învățământ din competență.

Jandarmii călărășeni vor avea misiunea de a contribui la desfășurarea în condiții de liniște și siguranță a procesului educațional, printr-o prezență activă în spațiile frecventate de elevi, cadre didactice și părinți.

Măsurile și acțiunile planificate cuprind patrulări în apropierea școlilor și liceelor, la începutul și la finalul programului de cursuri, prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, colaborarea cu reprezentanții instituțiilor de învățământ pentru identificarea și gestionarea situațiilor de risc, organizarea de campanii de informare și activități educative derulate în rândul elevilor.

De asemenea, echipajele de jandarmerie vor fi prezente în zonele cu aflux mare de elevi, pentru a descuraja comportamentele necorespunzătoare.

Jandarmeria Călărași reamintește importanța respectării regulilor de conduită civică și a apelării numărului unic de urgență 112 în situații în care se impune intervenția forțelor de ordine.

Siguranța copiilor reprezintă o prioritate permanentă pentru jandarmii călărășeni, motiv pentru care vom fi zilnic în sprijinul elevilor, profesorilor și părinților, astfel încât noul an școlar să se desfășoare într-un climat de normalitate.

„Transmitem tuturor elevilor, părinților și cadrelor didactice mult succes în noul an școlar și îi asigurăm de întreg sprijinul nostru pentru menținerea unui mediu educațional sigur”, precizează Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *