Social

Jandarmii călărășeni, alături de Crucea Roșie, în sprijinul copiilor din mediul rural

În apropierea sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași s-a alăturat campaniilor umanitare organizate de Crucea Roșie Călărași, „Din suflet pentru suflet” și „Stai la masă cu o faptă bună”, pentru a aduce bucurie în sufletele a 600 de copii din județ.

Astfel, jandarmii călărășeni au sprijinit distribuirea a 600 de pachete care au ajuns la copiii din localitățile Mitreni, Curcani, Budești, Frumușani, Sohatu și Fundeni. Aceste pachete au conținut îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite școlare și dulciuri, oferind nu doar un sprijin material, ci și un semn concret de solidaritate și implicare socială.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași își exprimă recunoștința față de voluntarii și reprezentanții Crucii Roșii Călărași pentru eforturile constante în sprijinul celor aflați în nevoie.

Împreună reușim să aducem lumină și speranță acolo unde este cel mai mult nevoie”, transmite Jandarmeria Călărași. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *