Administrație

Parc industrial în Călăraşi? Marius Dulce: „Zona cea mai favorabilă este cea de la Tenaris”

Autoritățile locale și județene ale Călărașiului se gândesc la construirea unui parc industrial, în municipiu. Primarul orașului, Marius Dulce, a declarat, în cadrul conferinței de presă, derulată la sediul PSD, în data de 26 mai a.c., că a purtat discuții, în acest sens, cu președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, și că cei doi nu au renunțat la această idee. Edilul a precizat că zona favorabilă pentru construirea parcului industrial ar fi situată la Tenaris.

“Discuția aceasta (n.r. despre construirea unui parc industrial în Călărași) am avut-o cu domnul președinte al Consiliului Județean, Vasile Iliuță. Nu am renunțat la acest lucru. Zona cea mai favorabilă pentru acest lucru este cea de la Tenaris și, cu siguranță, vom găsi soluții. Mai sunt 20 de hectare. O să ne uităm atent în buget și dacă putem să mergem la CC INSOL, care se ocupă de Siderca, să întrebăm. Este vorba despre 20 de ha. Din cauză că și la acești lichidatori au crescut prețurile, trebuie să ne facem o analiză foarte bună despre cum putem să achiziționăm aceste terenuri. Mai mult decât atât, o să facem, în viitor, discuții cu ADS, poate reușim să luăm ceva, să ne transfere la primărie terenuri, pentru că primăria nu prea mai are terenuri (…) și atunci încercăm pe zone unde au terenuri cei de la ADS. Poate reușim să îi convingem și să luăm acele terenuri la primărie”, a declarat edilul Călărașiului, Marius Dulce, în cadrul conferinței de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *