Educație

Patrula școlară, în acțiune

Astăzi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și cei ai Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți la Şcoala Gimnazială nr. 1 Grădiștea, unde au desfășurat activități de instruire a elevilor din patrula școlară de circulație.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru a implica direct elevii în menținerea siguranței rutiere, aceștia au fost echipați cu palete de dirijare, veste reflectorizante și au asigurat, împreună cu polițiștii, traversarea în siguranță a copiilor pe trecerile de pietoni din zona școlii.

Patrula școlară de circulație reprezintă o formă concretă de educație rutieră, prin care elevii pot transpune în practică, în condiții reale de trafic, cunoștințele privind circulația pe drumurile publice.

Elevii au acționat în perimetrul școlii, în dreptul trecerii de pietoni semnalizate corespunzător, iar activitatea a fost sprijinită de cinci cadre didactice.

Activitatea a avut drept scop responsabilizarea elevilor cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, dar și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la prezența acestora în proximitatea instituțiilor de învățământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *