Sport

Ploaie de medalii, pentru sportivii ACS Micul Luptător Călărași, la Turneul Internațional de Lupte din Craiova

Sportivii ACS „Micul Luptător” Călărași au participat, în data de 1 martie 2025, la Turneul Internațional de Lupte „Memorial Antrenorilor Craioveni”. Competiția sportivă a fost organizată de Clubul Sportiv Universitatea Craiova, în parteneriat cu Federația Română de Lupte. 

La turneu au luat parte 22 de sportivi ai clubului călărășean, la diferite categorii de vârstă (5-17 ani), aceștia reușind să obțină un număr total de 11 medalii, respectiv două medalii de aur, trei medalii de argint și șase medalii de bronz. De asemenea, cinci luptători antrenați de Gheorghe Nane s-au clasat pe locurile 4 și 5, în competiție.

„A fost o oportunitate extraordinară pentru sportivii noștri de a se întrece, pe saltele, cu cei mai buni luptători. Sunt extrem de mândru de performanțele echipei noastre, care a reușit să adune un total de 11 medalii. Acest lucru nu doar că reflectă munca și dedicarea sportivilor noștri, dar este și o dovadă a progresului constant pe care l-am realizat, împreună, de-a lungul timpului. Asta ne arată că suntem într-o formă bună și că avem un viitor promițător în față. Le mulțumesc sportivilor pentru determinarea și sacrificiile pe care le fac, zi de zi, dar și părinților care îi susțin necondiționat. De asemenea, vreau să mulțumesc organizatorilor pentru crearea unui cadru competițional de calitate și pentru oportunitatea de a participa la un astfel de turneu de prestigiu. Această performanță este doar începutul unui drum lung și frumos pentru ACS ‘Micul Luptător’ Călărași. Suntem hotărâți să continuăm să muncim din greu, să ne îmbunătățim constant și să aducem mai multe medalii acasă. Sportul de performanță presupune multă muncă, dar, cu ambiție și perseverență, orice vis devine realitate. Mulțumesc tuturor celor care sunt alături de noi! Forța, ACS Micul Luptător Călărași! Hai, România”, a declarat, pentru publicația Opinia de Călărași, președintele și antrenorul ACS „Micul Luptător” Călărași, Gheorghe Nane. 

La Turneul Internațional de Lupte din Craiova au participat peste 250 de sportivi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *