Actualitate

Polițiștii călărășeni, bilanțul minivacanței de Rusalii: peste 450 de sancțiuni contravenționale și aproximtiv o sută de infracțiuni

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a fost la datorie pe toată perioada minivacanței de Rusalii. În urma activităților desfășurate, polițiștii au intervenit la 299 de evenimente sesizate prin 112, au constatat 98 de infracțiuni și au aplicat 457 de sancțiuni contravenționale, după cum se arată într-un comunicat de presă remis redacției noastre. 

În perioada 21-24 iunie a.c., zilnic, peste 100 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, polițiștii au efectuat 43 de acțiuni punctuale și au intervenit la 299 de evenimente sesizate de cetățeni.

În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au constatat 98 de infracțiuni,  au fost  prinse în flagrant 4 persoane, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 2 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 457 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 180.000 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 22 de permise de conducere și retrase 15  certificate de înmatriculare.

Inpectoratul de Poliție Județean Călărași mulțumește cetățenilor care respectă legea, contribuind astfel la creșterea siguranței comunității din care fac parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *