Actualitate

Poliţiştii şi jandarmii s-au alăturat campaniei „Let`s Do It Romania!”

La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au participat, alături de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, sprijiniți de cetățeni, la o activitate de ecologizare a mediului, organizată cu ocazia Zilei Naționale a Curățeniei.

Astfel, aceștia s-au implicat activ, începând cu ora 10:00, la activitatea lansată de către organizația „Let`s Do It Romania!”, pentru a reda frumusețea naturii și salvarea mediului.

Activitatea a avut drept scop creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației privind colectarea deșeurilor, prin voluntariat.

Campania prin care s-a asigurat participarea la adunarea deșeurilor aruncate necorespunzător și curățarea zonei naturale de pe malul stâng al fluviului Dunărea, din municipiul Călărași, este una din metodele alese de către polițiști, pentru a arăta recunoștința și implicarea privind un mediu mai bun, mai curat și mai sigur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *