Actualitate

Pompierii călărășeni, zeci de intervenții în ultimele trei zile

Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi/sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, la un număr de 59 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 53 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilorde stingere şi prevenire a incendiilor, intervenţia la două accidente rutiere produse pe raza localităţilor Sultana şi Plătăreşti şi patru incendii (două la locuinţe, unul la un autoturism şi unul la un service auto) produse pe raza localităţilor Frumuşani, Dragalina, Călăraşi şi Budeşti. În urma accidentelor rutiere, în care au fost implicate 4 autovehicule, au rezultat trei victime cu traumatisme uşoare, acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Călăraşi.

În această perioadă, pompierii militari profesionişti din cadrul ISU Călăraşi au acționat, cu autospecialele de stingere, pentru lichidarea a patru incendii, nefiind înregistrate victime şi pagube materiale.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *