Administrație

Primarul Marius Dulce, la raport după un an de mandat

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, și-a prezentat, în data de 15 noiembrie a.c., prin intermediul unei conferințe de presă, raportul de activitate din primul an de mandat. Edilul a declarat că a reușit să își ducă la bun sfârșit promisiunile electorale, cu excepția a două dintre acestea: modernizarea Bazarului Big până la data de 30 noiembrie 2021 și finalizarea introducerii rețelelor de canalizare menajeră și pluvială în cartierul Măgureni până la data de 1 iulie, anul curent. Potrivit spuselor sursei citate, cele două proiecte menționate anterior nu au putut fi finalizate la termen din cauza creșterilor de preț a materialelor de construcții și combustibilului, contractele fiind renegociate și termenele decalate. Toate realizările Primăriei Călărași, din acest an, au fost efectuate cu bani de la bugetul local, spune interlocutorul.

 “Am început mandatul sub auspiciile pandemiei. Deja, astăzi, după un an, tot în pandemie suntem, dar asta nu ne-a împiedicat să ne ținem promisiunile din campania electorală. A fost un an cu foarte multe provocări, de la pandemie până la creșteri de prețuri, dar nu ne-am lăsat învinși. Am declarat, de multe ori, că nu am reușit să îmi țin două promisiuni electorale. Este vorba despre cartierul Măgureni, despre care am spus că vom termina canalizarea menajeră și pluvială până la data de 1 iulie, dar creșterile de prețuri la materiale și combustibil au luat-o razna, iar acest lucru a făcut să decalăm termenul de finalizare, pentru că am renegociat toate aceste contracte din punct de vedere financiar. La fel s-a întâmplat și la Bazarul Big. Chiar dacă s-a lucrat într-un ritm alert, tot nu am reușit. Îmi doream ca la 30 noiembrie să fie gata, dar vom avea o decalare de cel puțin o lună și jumătate. La 1 februarie 2022 cred că va fi gata bazarul. Nu am uitat de cartierul Mircea Vodă. Un an am avut documentația depusă la CNI, dar Compania Națională de Investiții nu a mai finanțat infrastructura rutieră și pietonală, de aceea am rămas în urmă cu acest cartier și nu am putut să îl asfaltăm. În schimb, am putut face cu cei de la Pavaje și Spații Verzi cartierele Ceremag, Farfuria, foarte multe trotuare între blocuri. Ținta noastră a fost să așezăm infrastructura rutieră în Călărași, pentru că vor urma proiecte care nu trebuie să bulverseze lumea și am preferat să facem străzile paralele cu strada București, pentru că la anul vom începe strada București. Nu am uitat pe nimeni în acest an și nu uitam pe nimeni. Tot ce s-a realizat în Călărași, anul acesta, este din fonduri proprii”, a punctat Dulce.

“Nu am primit niciun fel de resursă financiară”

Primăria Călărași nu a primit niciun leu de la Guvernul României, la rectificarea bugetară, iar de la Compania Națională de Investiții, unitatea administrativ-teritorială nu a primit finanțare pentru cartierul Mircea Vodă.

“Nu am primit finanțare de la CNI în acest an pentru cartierul Mircea Vodă. De la Guvern am primit 0 lei la rectificare, nu am primit niciun fel de resursă financiară. Am făcut peste 14 km de infrastructură rutieră. Am făcut peste 8.500 m de trotuar doar cu cei de la Pavaje și Spații Verzi. O să ținem pasul”, a menționat sursa citată.

“Provocarea cea mai mare pentru viitor o reprezintă proiectele europene”

Provocarea cea mai mare, pentru următorii doi ani, pentru UAT Călărași, este cea legată de proiectele europene, cu o valoare de peste 45 de milioane de euro. Acestea trebuie finalizate până în luna decembrie a anului 2023.

“Provocarea cea mai mare pentru viitor o reprezintă proiectele europene. Au fost semnate proiecte de peste 45 de milioane de euro, dar nu au fost implementate la timp, iar în ultimul an noi a trebuit să marjăm și deja am semnat proiectul privind Promenada, pista de biciclete. Urmează să semnăm proiectul, pentru că avem o contestație, la strada București. Plus că avem, la diferite școli, semnate proiectele, iar unele deja se află în implementare. Aceste proiecte de abia acum urmează să fie implementate. Și cel mai mare dușman al nostru este timpul. Până în 2023, luna decembrie, trebuie să terminăm toate proiectele europene. Pe lângă faptul că avem 45 de milioane de euro, bani europeni, noi trebuie să susținem sumele eligibile din proiecte, care vor fi peste 10 milioane de euro”, a spus Dulce.

“Vom face locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, parcări”

Nici anul care vine, edilul călărășean nu va lăsa infrastructura rutieră deoparte. De asemenea, acesta are în plan să continue cu modernizarea locurilor de joacă pentru copii. Adulții vor avea, în apropierea locuințelor, aparate de fitness.

“Anul viitor nu vom lăsa infrastructura rutieră deoparte, pentru că vom interveni doar în zonele care nu se intersectează cu proiectele mari. Vom face locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, parcări. Vom încerca să ducem la toate iluminat și camere video. Facem locuri de joacă deoarece copiii au nevoie de protecție. Pentru adulți, vom aduce și aparate de fitness. Am identificat o parte din locuri, în zona blocurilor, unde le vom amplasa. Noi ne dorim să modernizăm Călărașiul. Dacă există un singur interes, acela este pentru cetățean. Se pot face foarte multe lucruri. În parteneriat cu Consiliul Județean s-a realizat intrarea în Călărași. Terminăm și cu iluminatul la intrarea în oraș. Varianta Nord tot cu CJ am făcut-o, vom lăți și zona de la Sloboziei la Saint-Gobain. Următorii doi ani sunt anii celor mai mari provocări pentru că ne dorim să dezvoltam Călărașiul. Prima lucrare va fi pietonalul din centru. Avem multe provocări în implementarea proiectului, trebuie sa găsim soluții pentru crearea locurilor de parcare în aceste zone. Noi suntem oamenii care am promis și am făcut”, a subliniat primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *