Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse și prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, a prezentat, în data de 13 februarie 2022, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul care prevede decontarea procedurilor de fertilitate pentru femeile între 20 şi 45 de ani, în valoare de 4.500 de euro.
„Am publicat deja pe site-ul Ministerului Familiei un pachet de documente care modifică programul național existent în acest moment care se referă la decontarea procedurilor de fertilitate în clinicile din România, mă refer și la spitalele de stat, și la clinicile private. Este vorba despre programul pe care l-am propus când eram primar general și care funcționează și în acest moment în București, chiar dacă redus, noi decontam 1000 de proceduri pe an, acum se decontează parțial doar 100 pe an și sunt întârzieri, și în urma acestui program FIV, „O șansă pentru cuplurile infertile”, s-au născut în București 500 de copii și sunt 100 de sarcini în evoluție. Extindem așadar acest proiect de la Capitală la întreaga țară și aș vrea să vă dau și câteva elemente, aveți și expunerea grafică, el se adresează femeilor între 20 și 45 de ani. Diferența este că până acum în Programul Național de Sănătate puteau accesa acest program doar femeile până în 40 de ani, acum am crescut această vârstă la 45 de ani, după modelul Capitalei. Suma decontată este de 4500 de euro, echivalent în lei, este suma maximală, deoarece prețurile diferă puțin de la un județ la celălalt”, a precizat Gabriela Firea.
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a adăugat că programul se adresează cuplurilor, dar pot beneficia de acesta şi femeile singure și că aceste condiţii şi criterii au fost discutate cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care încurajează foarte mult toate măsurile privind creşterea natalităţii.
„Aș vrea de asemenea să fac o precizare: pot fi cupluri căsătorite sau nu. De asemenea, pot beneficia de decontare și femei singure. Aceste criterii și condiții le-am discutat deja cu domnul ministru Alexandru Rafila, care încurajează foarte mult toate măsurile privind creșterea natalității și sprijinirea tinerilor pentru a decide mai grabnic să aibă copii. Vreau de asemenea să subliniez faptul că se va legaliza și în țara noastră, pentru că în acest moment cele mai multe cupluri mergeau în diferite clinici europene, posibilitatea transplantului de material genetic. Cele care au apelat până acum în clinicile din Europa știu că aceste proceduri sunt destul de scumpe și probabil că trebuiau să strângă bani doi-trei ani sau să acceseze împrumuturi”, a mai spus Gabriela Firea.