PSD Călăraşi derulează, în această perioadă, o campanie de „racolare” a primarilor din PNL. Președintele organizației județene a partidului, Vasile Iliuță, a precizat, astăzi, 4 august a.c., prin intermediul unei conferințe de presă, că are discuții, în prezent, cu toți edilii PNL din județ, pentru a încerca să îi convingă pe aceștia să se alăture formațiunii politice social-democrate. Sursa citată spune că oferta de a trece la PSD a fost făcută tuturor primarilor liberali, pentru că atât pesediștii, cât și peneliștii ar avea un proiect comun: acela de dezvoltare a județului Călărași.
“Am discuții cu toți primarii PNL. Le-am făcut ofertă să vină în echipa PSD, să vină lângă mine, pentru că avem un proiect comun: proiectul de dezvoltare a județului Călărași. De săptămâna viitoare, o să vă fac surprize după surprize. O să vin în conferința de presă cu cei care optează să vină în rândurile PSD. Eu am făcut ofertă tuturor primarilor PNL. Nu vă spun, astăzi, niciun nume. Vi-i prezint (n.r. pe primarii PNL) în conferința viitoare”, a subliniat liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță.