Politică Sport

PSD Oltenița a organizat un eveniment sportiv în cinstea lui nea Nicu, un simbol al comunității

PSD Oltenița a organizat, în data de 27 ianuarie 2024, un eveniment sportiv memorabil, în care a fost omagiat Nicolae Niculescu, cunoscut de cetăţenii din Oltenița Veche ca nea Nicu, în vârstă de 83 de ani. El este un simbol al comunității oltenițene, fiind un pasionat și un practicant al fotbalului.

Evenimentul a avut loc pe stadionul municipal, unde au jucat un meci amical de fotbal două echipe formate din membri ai PSD Oltenița și prieteni și vecini ai lui nea Nicu.

Meciul a fost urmărit de un public entuziast, care a aplaudat și a încurajat cele două formații.

Președintele Organizației Municipale a PSD Oltenița, Mihăiță Beştea, a declarat că evenimentul a fost o ocazie specială, în care a dorit să sublinieze importanța și beneficiile pe care le aduce sportul în viața noastră. El a spus că sportul este un factor de sănătate și dezvoltare personală, care trebuie promovat și susținut de toți cei care iubesc comunitatea.

Momentul culminant al evenimentului a fost când nea Nicu a primit un cadou personalizat, un tricou, dar și o minge de fotbal semnată de toți cei care au participat la acest eveniment frumos.

Evenimentul s-a încheiat cu o festivitate de premiere, în care au fost răsplătiți atât jucătorii celor două echipe, cât și spectatorii prezenți.

„În comunitatea noastră, am avut privilegiul de a organiza un eveniment sportiv memorabil, alături de colegii mei din PSD Oltenița. A fost o ocazie specială, în care am dorit să subliniem importanța și beneficiile pe care le aduce sportul în viața noastră. Cu această ocazie, am avut și onoarea de a aduce în prim plan un om deosebit, domnul Niculescu Nicolae, cunoscut de toți din Oltenița Veche ca Nea Nicu, în vârstă de 83 de ani. El este un simbol al comunității noastre, iar ieri a fost momentul să-i arătăm recunoștința și respectul pe care le merită. Ne-au fost alături colegi, prieteni și vecini care au venit să îi ofere lui Nea Nicu aprecierea cuvenită. Am fost mândri să asistăm și să încurajăm două generații care au jucat un meci amical de fotbal, susținute de un public entuziast. După finalizarea meciului, am avut bucuria de a premia atât jucătorii celor două echipe, cât și spectatorii prezenți. Însă momentul special a fost când Nea Nicu a primit un cadou personalizat, un tricou și o minge de fotbal semnată de toți cei care au participat la acest eveniment frumos. Această zi ne va rămâne în memorie ca un moment în care ne-am arătat respectul și aprecierea pentru un om drag sufletului nostru”, a transmis Mihăiţă Beştea, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *