Politică

PSD vizează un scor de peste 50% la europarlamentare

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 6 noiembrie 2023, la sediul central al formaţiunii politice. La întrunire au luat parte şi liderii partidului de la judeţ şi municipiu, respectiv Vasile Iliuţă şi Marius Dulce. Preşedintele organizaţiei judeţene a făcut o serie de declaraţii, la data de 9 noiembrie a.c., în cadrul unei conferinţe de presă, în care a prezentat principalele subiecte discutate la această şedinţă.

Vasile Iliuţă a spus că PSD va promova în Parlament mai multe legi importante pentru sistemul bugetar, cum ar fi Legea salarizării, Legea pensiilor sau măsuri fiscal-bugetare care să reducă deficitul bugetar sub 6% la sfârşitul anului 2023. El a anunţat că PSD va iniţia o lege care să interzică jocurile de noroc în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori, pentru a proteja populaţia vulnerabilă.

Politicianul a mai spus că PSD se pregăteşte pentru alegerile europarlamentare, care este posibil să se desfăşoare între 6 şi 9 iunie 2024. De asemenea, a precizat că fostul premier Mihai Tudose va fi coordonatorul naţional al campaniei electorale, care va elabora strategia şi mesajul partidului pentru scrutinul european. El a adăugat că partidul din care face parte a realizat şi câteva schimbări, la nivelul unor organizaţii locale, printre care şi revenirea Gabrielei Firea la conducerea PSD Bucureşti, după aproape patru luni de la suspendare.

Iliuţă a vorbit şi despre situaţia formaţiunii politice în judeţul Călăraşi şi a exprimat faptul că partidul stă foarte bine în sondaje, atât în municipiul Călăraşi, unde depăşeşte 60%, cât şi în Olteniţa, unde depăşeşte 35%. Acesta a mai afirmat că PSD a început să facă sondaje în localităţile unde nu are primari, pentru a identifica problemele cetăţenilor şi a le rezolva într-un termen cât mai scurt.

Sursa citată a transmis şi mesajul preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, care a fost unul clar: PSD trebuie să trateze europarlamentarele la fel ca pe cele locale. Liderul social-democraţilor călărăşeni a explicat că în urma acestor alegeri europarlamentare, în funcţie de scorul politic pe care îl va obţine fiecare partid, se vor naşte viitoarele alianţe politice.

El a concluzionat că împreună cu şeful organizaţiei municipale, Marius Dulce, şi cu echipa sa, şi-a propus să câştige europarlamentarele cu peste 50% din voturi, pentru a face parte din organizaţiile fruntaşe ale PSD, după ce alegerile vor fi încheiate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *