Actualitate

Sărbătoarea Bobotezei, la Călăraşi. Programul manifestărilor

Primăria Municipiului Călărași și Consiliul Local invită călărășenii să participe, în data de 6 ianuarie 2025, la tradiționala Sărbătoare a Botezului Domnului (Boboteaza).

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, programul manifestărilor este următorul:

  • 08.00 – 10:45-Oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Biserica Sfinții Constantin și Elena (Volna);
  • 09.30 – 11.00-Oficierea slujbei de către un sobor de preoți și diaconi, în Parcul Central;
  • 10.45 – 11.00-Deplasarea suitei oficiale spre Parcul Central;
  • 11.00 – 11.30-Oficierea Slujbei Aghiazmei Mari de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Parcul Central;
  • 11.15 – 11.30-Ceremonia aruncării Sfintei Cruci în apele Brațului Borcea și recuperarea acesteia de către înotători.

Numărul maxim al participanţilor la tradiționalul ceremonial al recuperării crucii este de 14 persoane.

Înscrierile pentru participare se fac în dimineaţa zilei de 6 ianuarie, în Parcul Central (zona Ponton). Cel care va recupera crucea va primi, din partea primăriei, un premiu în valoare de 1.000 de lei, iar ceilalţi participanţi la acest eveniment vor intra în posesia a câte unui premiu de 150 de lei.

  • 11.30 – 12.00-”Botezul Cailor” – Strada București, tronsonul cuprins între străzile Pompieri -13 Decembrie.

Participanții la “Botezul Cailor” vor primi diplome, dar și premii după cum urmează:

  • Cel mai frumos cal: Locul I – 1.000 lei; Locul II – 700 lei; Locul III – 500 lei.
  • Cel mai frumos atelaj: Locul I – 1.000 lei; Locul II – 700 lei; Locul III – 500 lei.
  • Cel mai frumos harnașament: Locul I – 1.000 lei; Locul II – 700 lei; Locul III – 500 lei.
  • Pentru ceilalți participanți, valoarea premiului este de 150 lei.
  • 12.00 – 13.00-Servirea fasolei (1.200 de porții vor fi oferite în două locații amenajate în zona pietonală).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *