Primăria Municipiului Călărași caută recenzori! Persoanele interesate pot lua legătura cu primăria, pentru a participa la un instructaj și pentru a semna contractul, astfel încât să înceapă efectiv munca pe teren.
Edilul Marius Dulce a făcut un apel către cetățeni, în acest sens:
“Dragi călărăşeni,
Sunt puţine oprelişti de a deveni recenzor.
Funcţionarii publici care prestează această activitate nu sunt incompatibili cu acest rol, şomerii nu îşi pierd indemnizaţia de şomaj, studenţii pot câştiga nişte bani care se pot dovedi a fi de folos în vacanţa ce urmează.
Cei care doresc să intre în acest rol nu trebuie decât să ia legătura cu Primăria municipiului Călăraşi, să participe la un minim instructaj, să semneze contractul şi să înceapă efectiv munca pe teren.
Nu veţi avea niciun fel de impediment în colectarea datelor şi trebuie să ştiţi că în conformitate cu prevederile legale toate persoanele trebuie să se recenzeze, sub aplicarea sancţiunilor contravenţionale în condiţiile în care acestea nu răspund solicitării dumneavoastră.
Celor familiarizaţi mai puţin cu tehnica actuală de calcul, le transmitem că formularul de pe tabletă este astfel conceput încât să ajute recenzorul iar în condiţiile, puţin probabile, ale unor neconcordanţe puteţi apela cu încredere la sprjinul recenzorului şef sau al reprezentantului Direcţiei Judeţene de Statistică.
Recenzorii câştigă 7 lei per chestionar pentru recenzarea unei persoane şi 3,5 lei pentru recenzarea unei locuinţe. Astfel pentru o vizită la o singură gospodărie puteţi câştiga 10,5 lei. Pare o sumă mică dar conform ultimelor evidenţe mai sunt de recenzat peste 30.000 de persoane.
Aşa că, vă rog să analizaţi şi să luaţi în considerare rugăminte mea astfel încât să ducem, împreună, această sarcină la bun sfârşit şi să fim mândri că ne-am făcut datoria faţă de oraşul în care locuim.
Vă mulţumesc”.