Cultură

Se fac înscrieri la Şcoala de Vară a Muzeului Dunării de Jos Călăraşi

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează, în luna iulie 2022, Şcoala de Vară, ediţia a cincea.

Acest proiect, început din anul 2018, este parte a Programului de Pedagogie Muzeală și urmărește câteva obiective importante:

  • Cunoaşterea patrimoniului muzeal arheologic descoperit la Dunărea de Jos;
  • Cunoaşterea principalelor situri arheologice din judeţul Călăraşi;
  • Înţelegerea necesității protejării, conservării şi valorificării patrimoniului muzeal;
  • Cunoaşterea şi înţelegerea necesității cercetării permanente a patrimoniului muzeal arheologic;
  • Stimularea curiozităţii participanților prin activitățile practice la care vor participa.

Anul acesta, proiectul se va desfășura la cele două secții ale muzeului, după cum urmează:

Secția Arheologie

În perioadele: 4-8 și 18-22 iulie, participanții vor avea următorul program, în intervalul orar 10:00 – 12:00:

  • Vizitarea expozițiilor găzduite de Muzeul Dunării de Jos. Spațiul muzeal va deveni pentru copii și adolescenți un centru de educație non-formală, vizitele urmând să se desfășoare la următoarele obiective muzeale: Sediul administrativ, Secția Arheologie, Secția Etnografie.
  • Introducere în arheologie – aplicații practice. Eşti pasionat de istorie? Visezi că eşti un mic arheolog, dar nu ai „instrumentele” necesare să descoperi şi să cercetezi un sit arheologic? Atunci vino la atelierele de arheologie din cadrul ȘCOLII DE VARĂ;
  • Activități de conservare preventivă a patrimoniului cultural. Alături de specialiştii Secţiei Arheologie, cei mici vor învăţa să identifice un obiect de patrimoniu și vor aplica tehnicile de conservare specifice, astfel încât obiectul să poată fi păstrat și pentru cei ce vor veni;
  • Cunoașterea patrimoniului muzeal – vizitarea spațiilor de depozitare a bunurilor culturale. Atelier de desen arheologic. Depozitul este locul unde obiectele descoperite sunt păstrate pentru viitor. Copii vor învăța să cureţe şi să clasifice obiectele descoperite, să deseneze şi să reconstituie un vas ceramic;
  • Atelier de modelaj în lut. Un atelier pentru copii, care să le permită explorarea fără limite. Pornind de la obiect, temele propuse au ca scop activarea imaginației, a răbdării și a îndemânării prin cultivarea creativității.

Preț participare: 2 lei/persoană/zi.

Grupurile vor cuprinde maxim 12 persoane cu vârste cuprinse între 6 – 12 ani.

Pentru înscrieri, puteţi suna la numărul de telefon: 0729/960.279, persoana de contact find Nedelcu Sorina.

Secția Etnografie și Artă populară

În perioadele: 11-15 și 25-29 iulie, participanții vor avea următorul program, în intervalul orar 10:00 – 12:00:

  • Cunoașterea patrimoniului muzeal și familiarizarea cu obiectele etalate în expozițiile muzeului.
  • Pricepere și îndemânare. Într-o atmosferă de lucru asemănătoare unei șezătoare țărănești, din satul românesc de altădată, copiii vor fi încurajați să depene și să răsucească fire din bumbac, să mânuiască acul și ața, să coasă pe pânză.
  • Asimilarea unor cunoștințe legate de obiceiurile și tradițiile românești. În cadrul programului, ne vor fi alături copii din localitatea Nicolae Bălcescu, care ne vor împărtăși amănunte legate de câteva obiceiuri populare, practicate în lumea satului, la începutul verii.
  • Tehnici muzeale împletite cu lucrul de mână. Împletitul firelor și realizarea unor obiecte lucrate și decorate manual, învățatul meșteșugului țesutului.
  • Recreere și creativitate. Exprimarea talentului artistic pe hârtie se va armoniza cu un program de ghicitori, cântece și poezii.

Preț participare: 2 lei/persoană/zi.

Grupurile vor cuprinde maxim 12 persoane cu vârste cuprinse între 6 – 12 ani.

Pentru înscrieri, sunați la tel. 0242.311.690 – Secția de Etnografie și Artă populară, de luni până vineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *