În municipiul Oltenița, se va înființa Consiliul Local al Elevilor. Potrivit primarului Mihaiță Beștea, în data de 20 martie, elevii din cele trei licee ale orașului vor merge la vot, pentru a-și alege reprezentanții în Consiliul Local al Elevilor.
Edilul a precizat că și-a dorit înființarea Consiliului Local al Elevilor deoarece crede „cu tărie că un oraș nu poate crește frumos fără energia, ideile și curajul tinerilor săi”.
„Dragi elevi, dragi tineri,
Astăzi vin cu o veste importantă pentru tinerii din Oltenița: în municipiul nostru se înființează Consiliul Local al Elevilor. Este un pas înainte pe care l-am dorit pentru Oltenița, pentru că eu cred cu tărie că un oraș nu poate crește frumos fără energia, ideile și curajul tinerilor săi. Când eram elev, de multe ori simțeam că avem multe de spus, dar prea puține ocazii să fim ascultați. Mi-ar fi plăcut să existe cineva care să ne întrebe ce credem, ce ne dorim pentru orașul nostru, cum vedem viitorul. Astăzi, vreau ca tinerii din Oltenița să aibă această șansă. Consiliul Local al Elevilor va fi vocea voastră. Un loc în care ideile, preocupările și propunerile voastre pot ajunge direct la administrația locală. Pentru că voi sunteți cei care veți trăi, veți construi și veți duce mai departe acest oraș. Le mulțumesc elevilor care au avut curajul să candideze și celor care s-au implicat în organizarea procesului electoral. Fiecare pas pe care îl faceți acum este un pas spre o comunitate mai implicată și mai puternică. Pe 20 martie, elevii din cele trei licee vor merge la vot pentru a-și alege reprezentanții în Consiliul Local al Elevilor. Îi încurajez pe toți să participe, să își susțină colegii și să își facă vocea auzită. Oltenița are nevoie de ideile voastre, de entuziasmul vostru și de visele voastre”, notează primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, pe Facebook.

