Actualitate

Se trece la ora de iarnă, în transportul feroviar. Cum vor circula trenurile

Începând cu data de 26 octombrie 2025, activitatea de transport feroviar din România se va desfășura conform orei Europei Orientale (EET), moment în care ora 04:00 va deveni ora 03:00.

Potrivit CFR Infrastructură, în noaptea de 25/26 octombrie 2025, trenurile de călători și de marfă vor fi expediate conform orei oficiale de vară, până la ora 04:00, care, odată cu schimbarea orei, va deveni ora 03:00.

Trenurile aflate în circulație la momentul modificării vor opri, de regulă, în prima stație destinată opririi călătorilor, urmând să-și reia mersul conform noii ore a Europei Orientale.

Trenurile care se vor afla în apropierea destinației vor continua parcursul până la stația finală, fără oprire prelungită.

Trenurile de marfă vor circula conform planificării operative stabilite.

Având în vedere că și statele vecine aplică trecerea la ora Europei Orientale, trenurile internaționale vor respecta orarul prevăzut în mersul de tren în vigoare.

Pentru o informare corectă și completă, recomandăm publicului călător să consulte, înainte de efectuarea călătoriei:

  • www.mersultrenurilor.infofer.ro;
  • site-urile operatorilor de transport feroviar;
  • informațiile afișate în stațiile de cale ferată și la casele de bilete.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. asigură că toate măsurile tehnice și operaționale necesare au fost implementate pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții optime.

„Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente apărute și mulțumim publicului călător pentru înțelegere și cooperare”, transmite CFR Infrastructură. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *