Şeful Administraţiei Cimitirelor, din subordinea Primăriei Călăraşi, Daniel Bălăngea, a fost reţinut, în data de 15 martie a.c., pentru 24 de ore, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de neexecutarea sancțiunilor penale, după cum transmite Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) într-un comunicat de presă. Ulterior, procurorul de caz a luat măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, faţă de inculpat, acestuia fiindu-i interzis, printre altele, să desfăşoare activităţile care se circumscriu atribuţiilor funcţiei de şef serviciu la Administraţia Cimitirelor Călăraşi, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi.
Redăm, în continuare, informarea DGA:
„La data de 15.03.2024, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus luarea măsurii reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de suspectul în cauză, șef serviciu al Administrației Cimitirelor Călărași într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de neexecutarea sancțiunilor penale.
Din cercetările efectuate până la data prezentei, a rezultat următoarea situație de fapt:
Prin Sentința Penală din anul 2018, pronunțată de Tribunalul Călărași, s-a dispus condamnarea numitului în cauză la pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, a cărei executare a fost suspendată, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Totodată, instanța a aplicat persoanei în cauză pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o durată de 2 ani.
Hotărârea primei instanțe a rămas definitivă prin decizia Curții de Apel București din anul 2019. După punerea în executare a hotărârii judecătorești, în perioada 2019-2021, suspectul în cauză s-a sustras de la executarea pedepsei complementare., respectiv dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
Mai exact, acesta și-a desfășurat în continuare activitatea în cadrul Serviciului Public Administrația Cimitirelor Călărași, în calitate de șef serviciu, având atribuții și responsabilități similare celor în exercitarea cărora a săvârșit infracțiunea pentru care i s-a aplicat pedeapsa complementară și ocupând aceeași funcție de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.
În cauză, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Călărași au desfășurat activități conform ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz.
De asemenea, ofițerii de poliție ai SJA Călărași au desfășurat activități conform ordonanțelor de delegare și în cauza în cadrul căreia a fost dispusă condamnarea persoanei în cauză
În prezent sunt efectuate cercetări pentru probarea întregii activități infracționale a suspectului.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al DOS – Serviciul Operațiuni Speciale Călărași.
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi informează că, „în perioada 2.04.2019-2.04.2021, inculpatul, aflat în stare de recidivă, s-a sustras de la executarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66, lit. g) C. pen, respectiv dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă ce i-a fost aplicată printr-o sentinţă penală pronunţată de Tribunalul Călăraşi, definitivă prin Decizia din 2.04 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că şi-a desfăşurat, în continuare, activitatea în cadrul serviciului public Administraţia Cimitirelor Călăraşi, în calitate de şef serviciu, având atribuţii şi responsabilităţi similare celor în exercitarea cărora a săvârşit infracţiunea de corupţie pentru care i s-a aplicat pedeapsa complementară şi ocupând aceaşi funcţie de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat”.
Sursa foto: Facebook/Marius Dulce

