Actualitate

VIDEO| Șeful ISU Călărași avertizează: Pericolul de înec rămâne ridicat, chiar dacă Dunărea are debit scăzut

Inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Barbu Știrbei” Călărași, Adrian Păduraru, a atras atenția, în această săptămână, în cadrul unei conferințe de presă, asupra riscurilor la care se expun persoanele care aleg să se scalde în Dunăre sau în alte zone de apă, chiar și în condițiile în care nivelul fluviului este scăzut.

Reprezentanții ISU Călărași, alături de celelalte structuri implicate în acțiunile de prevenire, sunt prezenți, în special, în zilele de weekend, în zonele cu afluență mare de persoane, precum municipiul Călărași și municipiul Oltenița, unde există atât locuri amenajate, cât și neamenajate pentru scăldat.

„Revenim la riscurile de înec și împreună cu toți ceilalți colegi ai noștri, cel puțin în zilele de weekend suntem prezenți mai ales în zona municipiului Călărași, a municipiului Oltenița, unde sunt locuri amenajate sau neamenajate de scăldat, dar unde cetățenii noștri merg să practice această relaxare. Suntem prezenți astfel încât să îi facem să conștientizeze chiar daca Dunărea la momentul acesta are un debit foarte scăzut, există un mare pericol în ceea ce privește scăldatul. Chiar dacă anotimpul ne-a ajutat și nu am avut călduri sau perioade de călduri caniculare, totuși suntem în anotimpul de vară și cu siguranță vom avea, transmitem, din nou, și măsurile de protecție pe timpul perioadelor caniculare, si ați vazut că în ultimul timp nu ne-au ocolit nici perioadele de instabilitate atmosferică cu furtuni, căderi de grindină, fulgere, trăsnete mai ales, la fel transmitem cetățenilor să aibă mare grijă în perioadele acestea și să încerce să prevină niște riscuri care se pot desfășura în acele momente și să se informeze prin canalele mass-media”, a punctat șeful ISU Călărași, Adrian Păduraru. 

Potrivit sursei citate, în acest sezon estival, au fost deja înregistrate cazuri tragice.

„Din păcate, avem doi copii care s-au înecat la scăldat si au mai fost încă două persoane care nu au fost neapărat la scăldat, dar au avut niște probleme medicale și au ales să intre în apă și nu au mai ieșit”, a precizat acesta.

Salvamarii lipsesc de pe plajele din municipiul Călărași

Cât despre plajele amenajate din municipiul Călărași, unde nu există salvamari, Adrian Păduraru a precizat că responsabilitatea revine operatorilor economici care administrează aceste zone.

„Sunt planuri de măsuri (n.r. la nivelul Comitetului Județean pentru Situațiide Urgență), s-au luat decizii, este datoria acelor operatori economici să își angajeze sau să desemneze, să își pregătească persoane. Din păcate, unii nu înțeleg. Aici este competența altor instituții să constate și să sancționeze. Noi mergem pentru informare preventivă, le transmitem lucrul acesta. Ce e drept, în ultimii trei ani, nu s-au mai întâmplat tragedii majore, la nivelul acestor plaje, și atunci putem să spunem că și prin informarea noastră preventivă, dar și prin persoanele desemnate de către operatorii economici, informațiile necesare au ajuns la persoanele care merg la plajă și nu am mai avut cazuri tragice. Într-adevăr, au mai fost situații, chiar acum o săptămână, când patru persoane au fost într-un pericol iminent de înec. Ele nu erau de la noi din județ, erau din altă parte, venite la un eveniment. Probabil că ei nu au știut exact pericolul Dunării sau Brațului Borcea. Aici lucrăm împreună și încercăm să îi convingem să înțeleagă și partea juridică a legislației”, a conchis inspectorul-șef al ISU Călărași, Adrian Păduraru.

Foto: arhivă

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *