Președintele României, Nicușor Dan, a lăudat, luni, 7 septembrie a.c., modul în care Școala Gimnazială Nr. 1 din Curcani, județul Călărași, a reușit să reducă semnificativ abandonul școlar, în ciuda dificultăților sociale și economice cu care se confruntă comunitatea. Șeful statului a ales să participe la deschiderea noului an școlar la Curcani tocmai datorită rezultatelor obținute de unitatea de învățământ în relația cu elevii și comunitatea.
Președintele a explicat că, în trecut, școala din Curcani s-a confruntat cu o problemă importantă legată de abandonul școlar, pe fondul situațiilor familiale și economice dificile cu care se confruntă o parte dintre elevi.
Potrivit acestuia, în comunitatea din Curcani sunt mulți copii care provin din familii cu o situație materială dificilă, dar și copii ai căror părinți sunt plecați la muncă, în străinătate. În acest context, cadrele didactice au căutat soluții pentru a-i apropia pe elevi de școală și pentru a-i determina să continue studiile.
Nicușor Dan a evidențiat câteva dintre metodele prin care colectivul profesoral de la Curcani a reușit să reducă abandonul școlar. Președintele a remarcat, în primul rând, preocuparea profesorilor de a înțelege așteptările și nevoile elevilor și de a transforma procesul educațional într-unul mai apropiat de realitatea acestora.
Un alt element remarcat de el a fost implicarea profesorilor în activități desfășurate inclusiv pe perioada vacanței de vară.
Unul dintre lucrurile care l-au impresionat cel mai mult pe președinte, în timpul vizitei la instituția de învățământ condusă de Viforel Dorobanțu, a fost chiar percepția elevilor asupra școlii. Nicușor Dan a povestit că mai mulți copii i-au spus că le place să vină la școală și că, pentru unii dintre ei, școala a devenit un loc în care se simt mai bine decât în perioada vacanței.
„M-am bucurat să fiu, azi, la Școala din Curcani, județul Călărași, care e un model pentru comunități asemănătoare. (…) Am ales să vin la școala din Curcani, județul Călărași, pentru că este un exemplu cum reacționează un colectiv profesoral responsabil față de problema pe care comunitatea o are. Aici am avut, mult timp, o mare problemă de abandon școlar. Avem mulți copii cu situația familială economică dificilă, copii cu părinți plecați la muncă și avem o școală care a reușit să reducă, în mod semnificativ, abandonul școlar. Cum a făcut asta? Încercând să înțeleagă așteptările copiilor, încercând să facă o școală mai puțin abstractă și mai accesibilă, încercând să explice copiilor de ce cunoștințele pe care le predau sunt legate de viața reală și de viața reală viitoare a lor, făcând voluntariat în cursul vacanței de vară și aducând copiii aici și e un lucru pentru care și public vreau să îi felicit. (…) M-a impresionat la școala aceasta faptul că mulți copii au zis că le place aici, le place mai mult la școală, decât în vacanță”, a declarat președintele României, Nicușor Dan, după vizita la Școala Gimnazială Nr. 1 Curcani.

