Senatorul Nicușor Cionoiu, a vorbit, în cadrul conferinței săptămânale a PSD Călărași, despre criza guvernamentală existentă în România.
“Trăim o criză guvernamentală, o criză politică. E greu să discutăm, în momentul acesta, despre niște lucruri care, în această pandemie, se întâmplă în defavoarea cetățeanului. Nu avem un ministru al Sănătății. Văd că USR-ul nu își mai asumă calitatea de lider al Ministerului Sănătății. Mi-e greu să cred că primul ministru va putea stăpâni această pandemie. Funcția de prim-ministru este una grea în acest moment. Este greu să acoperi și Ministerul Sănătății, cum de altfel este greu să acoperi această viață confuză pe care o avem acum. Toți facem cea mai mare greșeală, căutăm vinovați. Căutăm vinovați pentru vicitimele din TIR, pentru ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor, pentru a distrage atenția asupra lucrurilor esențiale. În prezent, țara noastră nu merge bine. Suntem îndreptățiți să ne asumăm criticile cetățenilor vizavi de partea guvernamanetală, pentru că, noi, parlamentarii, și în special Guvernul, nu ne-am făcut datoria față de cetățeni. Există o disfuncționalitate și a Parlamentului, și a Guvernului. PSD este acoperit, din punct de vedere parlamentar, din punct de vedere procentual la vot, nu am putut și nu putem să trecem nicio moțiune, niciun amendament. În prezent, ceea ce se decide, așa se face și cetățeanul, în această perioadă europeană grea, este foarte neîndreptățit. Dacă nu se rezolvă problema sănătății, dacă nu se numește cât mai rapid un ministru al Sănătății, toți oamenii, în această criză, vor avea de suferit. Vor fi mai multe victime, mai mulți oameni nemulțumiți. Sistemul nu s-a schimbat cu nimic. Nu s-a întâmplat ceea ce a spus USR, nu s-a schimbat absolut nimic. Avem o problemă care nu cred că poate fi rezolvată rapid”, a declarat demnitarul.
„Toți primarii PSD și PNL vor fi puși în aceeași situație: vor avea proiecte depuse, dar nu știu câte dintre ele vor fi finanțate”
Parlamentarul a mai precizat că primăriile din județul Călărași încearcă să atragă cât mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea locală, însă nu s-a lansat niciun program care să îi ajute pe edili să își ducă la bun sfârșit proiectele.
“Toți colegii noștri, în frunte cu primarii, încearcă să atragă cât mai mulți bani europeni, pentru a crea o posibilitate de dezvoltare locală, economică pentru primării. Problema este alta: s-ar putea să atragem foarte mulți bani, dar să nu avem bani de finanțare. Nu s-a lansat nimic nici pe partea de IMM-uri. Există doar niște vorbe aruncate în vânt. Nici partea de PNRR nu merge absolut deloc. Toți acești oameni au nevoie de dezvoltare, infrastructură, atragerea agentului economic. Nu o să atragem niciodată agentul economic, dacă nu creăm infrastructură. Toți primarii PSD și PNL vor fi puși în aceeași situație: vor avea proiecte depuse, dar nu știu câte dintre ele vor fi finanțate. Există o birocrație foarte mare la nivelul ministerului. S-au schimbat doar pixurile persoanelor influente de partid. Până în momentul acesta, nu a plecat niciun ban spre municipiu, județ, comune. Avem doar acest buget sărăcăcios, care te ajută să supraviețuiești până în luna iunie-iulie. Partea de investiție se face cu confinanțare. O să avem nevoie de cofinanțare. O să avem nevoie să dăm primarilor harnici, destoinici, care s-au descurcat și au proiecte, acele fonduri necesare. Populația are așteptări mari de la noi, are nevoie de dezvoltare, de înființarea anumitor societăți în mediul rural și urban, pentru a puea stabiliza partea aceasta bugetară”, a subliniat Nicușor Cionoiu.