Spitalul Județean de Urgență Călărași are, din această săptămână, un medic specialist vascular, în persoana lui Vladimir Rotaru. Instituția sanitară nu a avut, ani de zile, un chirurg vascular angajat permanent, după cum a afirmat managerul spitalului, Bogdan Mihai.
“Ani de zile, Spitalul Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași nu a avut un chirurg vascular angajat permanent. Ei bine, lucrurile se schimbă. Sau mai bine spus, am început să le schimbăm deja. Domnul doctor Rotaru Vladimir, medic specialist vascular, s-a alăturat echipei noastre, fiind convins de reușita proiectului început la Călărași. De acum înainte, mulți dintre dumneavoastră nu veți mai fi nevoiți să vă deplasați la alte unități medicale, pentru intervenții care vor putea fi realizate și la noi. Da. La noi, la Călărași. Continuăm”, notează directorul spitalului călărășean, Bogdan Mihai, pe o rețea de socializare.