Liderul interimar al PSD Călărași, Vasile Iliuță, a depus, în data de 23 octombrie a.c., jurământul pentru cel de-al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean. În cadrul ședinței, au depus jurământul și cei 26 de consilieri județeni aleși în funcții la data de 27 septembrie 2020.
Consilierii care vor reprezenta județul Călărași sunt următorii: Samoilă Ion, Beștea Mihăiță Constantin, Găman Ion, Spiridon Marian, Munteanu Laura Cristina, Manole Sergiu, Marin Ioan Cristian, Tănasi Marcel, State Laurențiu, Diaconu Virgiliu, Sâncu Cornel Gheorghe, Barbu Valentin, Giurcan Amelia Elena, Pandea Ciprian, Eremia Cristian Robert, Dinulescu Marian, Popa Valentin, Chiriță George, Petcu Angelica, Vasile Alexandru Lucian, Deculescu Valentin Dumitru, Milu Teodor Ionuț, Gheorghe Toma, Pușcașu Ioan, Meseșeanu Răzvan Ilie, Dumbravă Virgil Marian.
Vasile Iliuță: “Toate promisiunile făcute în campania electorală vor deveni realitate”
Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, a declarat:
“Astăzi (n.r. 23 octombrie a.c.), este un moment special pentru județul Călărași. Încetează acele ordine de suspendare a mea, care au fost emise în urmă cu 3 luni și în urmă cu o lună. Astăzi, intrăm în drepturi. Continuăm proiectele județului Călărași și aș face o trecere în listă a ceea ce a însemnat mandatul 2016-2020: a însemnat 28 de proiecte care se află în diferite faze. Ele depășesc peste 100 de milioane de euro. Vom continua dezvoltarea județului Călărași cu mai multe proiecte decât am avut în mandatul 2016-2020. Am suportul majorității în Consiliul Județean și toate promisiunile făcute în campania electorală vor deveni realitate. Salut competitorii care au pierdut. Trebuie să înțelegm că am depus un jurământ, ca împreună să facem ce este mai bine pentru binele locuitorilor județului Călărași. Cred că avem o responsabilitate. Cred că luptele politice, după 6 decembrie, trebuie să înceteze. Avem fiecare o echipă de parlamentari propusă cetățenilor, care vor dori să o voteze pe 6 decembrie. Avem speranța că vom avea o majoritate în Parlamentul României și PSD va reuși să guverneze 2020-2024. Pentru toate astea, vă mulțumesc tuturor, mulțumesc cetățenilor județului Călărași, că au avut încredere în echipa PSD și în echipa Iliuță.”
Marian Stoica: „Vă chem să facem front comun și să fim solidari în rezolvarea tuturor problemelor comunității noastre”
Prefectul județului Călărași, Marian Stoica, a afirmat:
“Vă felicit pe toți pentru mandatul obținut. Profit de faptul că sunt alături de dumneavoastră, în această ceremonie deosebită, să vă chem și să facem un front comun și să fim solidari în rezolvarea tuturor problemelor comunității noastre, ale județului Călărași, ale cetățenilor călărășeni, pe cel puțin două fronturi: să fiți alături de mine în lupta cu nenorocitul acesta de virus (n.r. coronavirus) și, al doilea lucru, să identificăm potențialul acestui județ și să reușim să facem cât mai multe proiecte care să conducă la prosperitatea și bunăstarea cetățenilor. Vă doresc succes și aveți în mine un partener pentru tot ceea ce vreți să întreprindeți.”