Administrație Politică

Vasile Iliuță: „E o dezamăgire totală faptul că nu putem să ne înţelegem”. Află despre cine este vorba

Deşi PSD şi PNL se află într-o alianţă, la Călăraşi, acest lucru pare a fi doar o căsnicie de formă. Prefectul judeţului Călăraşi, Valentin Barbu, nu doreşte să comunice cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Vasile Iliuţă, după cum afirmă acesta din urmă. Ba mai mult, reprezentantul Guvernului în teritoriu nu ar comunica nici cu cei doi subprefecţi social-democraţi, Virgiliu Diaconu şi Eugen Ilie. Demnitarul liberal continuă să atace hotărârile de CJ, conform declaraţiilor lui Iliuţă.

“Vrem, în continuare, să ducem proiectele Consiliului Judeţean la finalizare. Încercăm să vedem ce facem cu prefectul judeţului Călăraşi (n.r. Valentin Barbu), care ne mai dă hârtii pentru a încerca să ne atace hotărârile de Consiliu Judeţean, ne dă notificări pentru tot ce înseamnă proiectele Consiliului Judeţean. Nu înţelegem de ce, dacă suntem în această Coaliţie, nu putem discuta telefonic cu domnia sa. Nu preferă nici telefonic să vorbească, să comunice cu noi. Domnia sa, ca reprezentant al Guvernului, ar trebui să ne apropie, să stea la masă cu toţi, pentru că nu reprezintă o persoană fizică, reprezintă Guvernul României în teritoriu. E o dezamăgire totală faptul că nu putem să ne înţelegem. Există o lipsă de comunicare şi cu cei doi subprefecţi ai PSD”, a declarat Vasile Iliuţă, în conferinţa de presă a Organizaţiei Judeţene a PSD Călăraşi, derulată la data de 10 februarie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *