Conducerea Consiliului Județean Călărași și cea a Primăriei Municipiului Călărași au fost prezente în Raionul Călărași din Republica Moldova, cu ocazia Zilelor Raionului.
În cadrul evenimentului, au fost decernate titlurile de „Cetățean de Onoare al Raionului Călărași”, în semn de recunoștință pentru contribuția la dezvoltarea comunităților, președintelui CJ Călărași, Vasile Iliuță, vicepreședintelui aceleiași instituții, Laurențiu Dan Ionescu, dar și primarului municipiului Călărași, Marius Dulce.
Prezent la manifestări a fost și deputatul PSD, Ion Samoilă.
„Două orașe cu acelasi nume, Călărași, o singură inimă! Vizita delegației Consiliului Județean Călărași, din România, în Raionul Călărași din Republica Moldova, cu ocazia Zilelor Raionului, a însemnat mai mult decât o întâlnire oficială. A fost o întâlnire de suflet între oameni care împărtășesc aceeași limbă, aceleași tradiții și aceeași dragoste pentru rădăcinile lor. Alături de vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Laurențiu Dan Ionescu, și de primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, am trăit emoția primirii titlului de Cetățean de Onoare al Raionului Călărași. Îi mulțumesc din suflet președintelui Raionului Călărași, Nicolae Drăgănel, pentru această onoare, pentru primirea călduroasă și pentru prietenia sinceră pe care o cultivăm între comunitățile noastre. Ne-am întors acasă cu sufletele pline, cu prietenii mai puternice și cu dorința de a construi și mai multe lucruri frumoase împreună. Pentru că Prutul poate despărți două maluri, dar niciodată inimile celor care simt și trăiesc românește. Două orașe, o singură inimă”, notează, pe o rețea de socializare, președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță.

