Luni, 15 decembrie 2025, a avut loc ședința oficială de demarare a lucrărilor pentru cel mai amplu proiect de modernizare a infrastructurii rutiere din judeţul Călărași, finanțat prin Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027. Evenimentul s-a desfășurat în prezența directorului general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, și a președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuţă.
Potrivit unui comunicat de presă al ADR Sud Muntenia, la reuniune au participat, de asemenea, Gabriela Călin, director al Autorității de Management PR Sud-Muntenia 2021-2027, Andreea-Mirela Tache, ofițer de comunicare PR SM 2021-2027 și director al Cabinetului Directorului General ADR Sud-Muntenia, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Bogdan Mihai, proiectanți, reprezentanți ai constructorului şi primarii localităţilor străbătute de drumurile judeţe modernizate prin proiect.
Proiectul intitulat „Modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene DJ201B tronson DN31 – Ulmeni – Lunca (Ostrovu) – Frăsinet km 49+730 – km 81+290, DJ305 tronson Lunca (Ostrovu) – Lehliu Sat – Săpunari km 0+000 – km 33+529, DJ313 tronson Săpunari – limită judeţ Ialomiţa km 28+700 – km 30+500 și DJ309 – tronson Bogata – DJ307A – Alexandru Odobescu – N. Bălcescu – Zimbru (DJ304) – Făurei – Dănești (DJ303) – Nucetu (DN3)”, cofinanțat cu fonduri europene, depășește o valoare totală de 77,3 milioane de euro.
În calitate de beneficiar, Consiliul Județean Călărași va realiza peste 100 km de drumuri județene modernizate, situate în afara rețelei TEN-T, precum și aproape 24 km de piste de biciclete, contribuind astfel la îmbunătățirea mobilității și siguranței rutiere la nivel județean, după cum se arată în comunicatul de presă.
Proiectul va avea un impact semnificativ asupra traficului regional, estimându-se un număr anual de peste 248 milioane de pasageri-km/an care vor utiliza infrastructura rutieră nou construită, reabilitată sau modernizată. Durata de implementare este de 48 de luni de la semnarea contractului de finanțare.
Președintele Consilului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a declarat următoarele, pe pagina sa de Facebook:

