Administrație

Vasile Iliuţă, prezent la întâlnirea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România

Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuță, a fost prezent, ieri, 27 ianuarie a.c., la întâlnirea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), alături de președinți de consilii județene din toată țara, discutând și luând decizii esențiale pentru consolidarea administrației locale și pentru dezvoltarea unor proiecte cu impact național și european, după cum informează instituția pe o rețea de socializare.

Pe ordinea de zi s-au aflat următoarele:

  •  Alegerea conducerii UNCJR – noul președinte și consiliul director au fost desemnați pentru a ghida organizația cu viziune și determinare;
  • Planul de activități pentru 2025 – au fost aprobate direcțiile strategice care vor orienta activitatea organizației în anul următor;
  • Proiectul european HEROES – un pas important pentru dezvoltarea locuințelor accesibile și sustenabile, un proiect Interreg Europe;
  • Protocol cu SNSPA – o colaborare menită să apropie administrațiile locale de mediul academic pentru soluții inovatoare;
  • Protocol cu Autoritatea pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități – un angajament clar pentru incluziunea socială, sprijinită de utilizarea tehnologiilor asistive.

„Am participat ieri la Adunarea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), un eveniment deosebit de important pentru administrația publică locală națională. A fost o întâlnire în care am discutat despre viitorul județelor noastre și despre cum putem colabora mai bine pentru a răspunde nevoilor comunităților pe care le reprezentăm.  Un moment important a fost alegerea noului președinte al UNCJR, Alfred Simonis. Sunt convins că, prin experiența și determinarea sa, va reuși să reprezinte județele din România cu succes, aducând un suflu nou în ceea ce privește descentralizarea, digitalizarea serviciilor publice și atragerea fondurilor europene. Pentru mine, viitorul administrației județene depinde de cât de bine reușim să lucrăm împreună, să fim mai eficienți, mai aproape de cetățeni și motivați să contribuim activ cu proiecte care pot aduce o diferență reală în județul nostru”, a transmis președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, pe pagina sa de Facebook. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *