Economie

Venituri colectate de Administraţia Finanţelor Publice Călăraşi, în ianuarie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Călărași a realizat, în luna ianuarie 2022, venituri bugetare nete la Bugetul general consolidat al statului  în sumă totală de 100,04 milioane de lei, cu 0,05 milioane de lei mai mult față de programul stabilit de ANAF, gradul de realizare a programului fiind de 100,05 %.

La nivelul AJFP Călărași, situaţia veniturilor colectate pe bugete, se prezintă astfel:

  • La bugetul de stat, s-au colectat 40,84 milioane de lei, mai puțin cu 0,56 milioane de lei decât suma programată, gradul de realizare fiind de 98,65 %;
  • La bugetul  asigurărilor sociale de stat, s-au colectat 40,80 milioane de lei, mai mult cu 0,36 milioane de lei decât suma programată, gradul de realizare fiind de 100,88 %;
  • La bugetul asigurărilor pentru șomaj, s-au colectat 1,39 milioane de lei, mai mult cu 0,12 milioane de lei față de suma programată, gradul de realizare fiind de 109,28 %;
  • La bugetul Fondului național unic al asigurărilor sociale de sănătate, s-au colectat 17,01 milioane de lei, mai mult cu 0,13 milioane de lei decât suma programată, gradul de realizare fiind de 100,79%.

În această perioadă, s-a rambursat către contribuabili TVA în suma de 9,51 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *