Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) Călărași a marcat, în data de 10 noiembrie 2023, 15 ani de la înființare, în prezența șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a voluntarilor, paramedicilor și a altor oficialități locale și județene.
În cadrul evenimentului, care a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Călărași, au fost prezentate evoluția și realizările SMURD Călărași, precum și dotările și echipamentele de intervenție.
SMURD a intervenit, în 2023, la peste 6.600 de cazuri de urgență
Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călărași, colonel Adrian Păduraru, a mulțumit tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea și consolidarea SMURD Călărași, un sistem care acordă sprijin medical cetățenilor din județ, dar și din alte zone ale țării sau din străinătate, în caz de urgențe medicale, accidente rutiere, calamități naturale sau alte situații de risc.
„Este o sărbătoare pentru noi. Doamna doctor Gheorghiță este lângă mine, sunt și colegii de la Serviciul Județean de Ambulanță și ceilalți colaboratori ai noștri. Așa s-a început și în 2008. Suntem, acum, la 15 ani distanță. Pentru noi și pentru toată lumea, SMURD-ul înseamnă foarte mult, înseamnă un sistem care acordă acel sprijin medical cetățenilor noștri, cetățenilor României, cetățenilor județului Călărași, în special, dar, după cum știe toată lumea, am început să avem misiuni și în afara țării și am acordat sprijin la nivel național, mai multor țări, în sensul acesta și SMURD-ul a fost și este de frunte în aceste misiuni”, a declarat colonelul Păduraru.
Acesta a prezentat și o hartă a județului Călărași, cu raioanele de intervenție ale echipajelor SMURD, care acoperă atât zonele urbane, cât și cele rurale, precum și căile de comunicație rutiere și fluviale.
„Intervenția noastră este mult în zona accidentelor rutiere și a primului ajutor medical în rândul cetățenilor la domiciliu, dar avem și intervenții la accidente rutiere, pe A2 București, o mare parte din ea, pe drumurile naționale. De acum, unul din cele mai aglomerate drumuri naționale este DN4 București-Oltenița, avem căile de navigație fluviale Dunărea cu brațul Borcea”, a explicat colonelul Păduraru.
Potrivit afirmaţiilor colonelului ISU, SMURD Călărași dispune, în prezent, de mai multe subunități de intervenție, dotate cu 11 ambulanțe de tip B2, 9 autospeciale de stingere cu modul de prim ajutor și descarcerare, 2 autospeciale de descarcerare grea și ușoară, o autospecială de transport persoane și victime multiple, o autoșenilată de prim ajutor medical și un post medical avansat tip 1. La nivelul județului nostru, SMURD a intervenit, în 2023, la peste 6.600 de cazuri de urgență, dintre care cele mai multe au fost în zona accidentelor rutiere și a primului ajutor medical la domiciliu. Numărul intervențiilor este în creștere față de anul trecut, când s-au înregistrat 6.900 de intervenții. Acest serviciu are, în prezent, 235 de paramedici și 49 de operatori paramedici, care lucrează în ture de 24 de ore, sub coordonarea medicilor de la Serviciul Județean de Ambulanță și a celor de la centrul operațional al ISU Călărași.
„(…) Avem drept obiective specifice înfiinţarea a două structuri noi, subunităţi, noi puncte de lucru. Deocamdată, am avansat cu punctul de lucru de la Vlad Ţepeş, să vedem dacă în continuare în cele 100 de subunităţi, dacă va intra şi subunitatea de la Grădiştea. (…) Şi ne mai dorim achiziţionarea de mijloace şi echipamente noi”, a mai spus Păduraru.
Raed Arafat: „Rolul SMURD Călăraşi s-a văzut în foarte multe intervenţii. (…) Faceţi o diferenţă în ceea ce realizaţi, în acest moment, pentru viaţa oamenilor”
Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a felicitat SMURD Călărași pentru activitatea depusă și a subliniat că România este singura țară din fostul bloc estic care a adoptat sistemul de răspuns medical la pompieri, dar că acest model este urmat și de alte țări, cum ar fi Polonia sau Cehia. El a recunoscut că există o problemă de deficit de personal, în special de medici de urgență, și a spus că se caută soluții pentru a rezolva această situație. Acesta a adăugat că este nevoie să se dezvolte și echipajele de terapie intensivă, care pot oferi un nivel mai înalt de asistență medicală. Oficialul a apreciat colaborarea dintre SMURD și Serviciul de Ambulanță, precum și cu alte structuri implicate în situațiile de urgență. Arafat a mulțumit autorităților locale și județene, pentru sprijinul acordat SMURD Călărași, și a îndemnat la continuarea eforturilor pentru îmbunătățirea sistemului de urgență.
„Pentru mine, este o onoare să fiu, astăzi, aici, pentru că acum 15 ani am fost aici, când s-a inaugurat SMURD-ul. E o călătorie care a început de foarte mult timp: îmbunătăţirea sistemului de urgenţă. E o călătorie pe care pompierii au început-o încă din anii ’90, când au acceptat să aibă o componentă medicală în unităţile de pompieri şi să meargă similar cu colegii lor din alte ţări. (…) La Călăraşi, până acum, am reuşit să pornim mai multe echipaje de prim ajutor, colaborarea cu colegii de la Serviciul de Ambulanţă, dar încă nu am reuşit să pornim echipajul de terapie intensivă. (…) Admir colegii care lucrează, totuşi, în aceste condiţii, pentru că eu ştiu ce înseamnă să lucrezi în UPU şi să fii un singur medic de gardă, şi să faci şi programul tău obişnuit, dar şi gărzi suplimentare, şi tot timpul să fii cu grijă la ce se întâmplă în unitatea respectivă. Trebuie să trecem peste această fază şi să găsim soluţii pentru a o rezolva, să creştem numărul colegilor care lucrează în Unitatea de Primiri Urgenţe. Pe de altă parte, rolul SMURD Călăraşi s-a văzut în foarte multe intervenţii. Nu vorbim de intervenţiile de zi cu zi şi la care mergeţi, vorbim de accidente colective, care au avut loc pe autostradă, vorbim de accidente care au implicat un număr foarte mare de vehicule, cel puţin la unul dintre ele am fost, personal, şi este clar că structurile SMURD Călăraşi, Ialomiţa şi Bucureşti au arătat că există un sistem functional, care poate să crească nivelul de intervenţie şi să ajungă să deservească populaţia, la nevoie, într-un mod eficient. Ştim foarte bine că s-a aprobat memorandumul cu 8.500 de soldaţi profesionişti. În acelaşi timp, noi angajăm soldaţi profesionişti upgradaţi şi pierdem oamenii care au ajuns la vârsta pensiei. Sunt oameni care au fost angajaţi în anii 2005-2006, şi, din păcate, au reuşit unii şi alţii să convingă că nu se poate pune limită de vârstă şi s-au angajat oameni la o vârstă mai mare, care, foarte rapid, au ajuns la vârsta de pensie, iar acest lucru se simte. Ultima analiză ne arată foarte clar unde ne îndreptăm şi problema este că noi, la ieşirea colegilor la pensie, nu reuşim să îi înlocuim imediat. Norocul nostru că am reuşit să angajăm oameni pe memorandum. (…) Astăzi, la 15 ani, văzând că şi la Călăraşi numărul intervenţiilor cresc, rolul echipajelor SMURD nu este doar acela de a lua parte la accidentele rutiere. Pot să vă spun că rata de resuscitare reuşită la echipajele SMURD este de 15%. (…) Sistemul funcţionează şi faceţi o diferenţă în ceea ce realizaţi, în acest moment, pentru viaţa oamenilor. Nu pot să uit de voluntari. Sunt acum sute de mii de voluntari la nivel national, dar sunt conştient că programul trebuie adaptat, pentru a atrage mai mulţi voluntari. Astăzi este zi de sărbătoare, pentru că în 15 ani am evoluat, am crescut la un număr mai mare de echipaje şi la un număr mai mare de oameni. Sunt convins că o să crească nevoia de echipaje de urgenţă, pentru că acestea sunt vremurile şi situaţiile de urgenţă nu se vor îmbunătăţi, în următoarea perioadă. Vreau să vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut! Felicitări şi la mai mare! Şi sper ca data viitoare, când vom vorbi, să avem număr suficient de medici şi să avem şi maşină de terapie intensivă. Implicarea autorităţilor locale în dezvoltarea sistemului de urgenţă a fost una foarte importantă”, a declarat Raed Arafat, la Călăraşi.
Colonel Constantin Florea: „În numele meu şi al domnului inspector general, vă transmitem felicitări, multă baftă, să vă întoarceţi sănătoşi acasă de la toate intervenţiile”
Prezent la evenimentul aniversar a fost şi prim-adjunctul inspectorului general, colonel Constantin Florea, care a ţinut să le transmită celor care luptă cu secundele pentru salvarea de vieţi gândurile sale bune: „Vă mulţumim, în numele IGSU, pentru invitaţie. E o onoare şi o plăcere. Mă aflu, personal, pentru prima dată, în Călăraşi. În numele meu şi al domnului inspector general, vă transmitem felicitări, multă baftă, să vă întoarceţi sănătoşi acasă de la toate intervenţiile, sănătate dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră, şi peste ani să ne revedem sănătoşi, cu cât mai multe evenimente sau oameni salvaţi, sau, dacă se poate, să fiţi solictaţi cât mai puţin. La mulţi ani, din partea noastră”.
Medicul coordonator al UPU SMURD, Viorica Gheorghiţă: „Aceasta va fi menirea mea: să fim uniţi, să fim în urgenţe cei mai buni şi să salvăm vieţile care au nevoie de noi”
Medicul coordonator al UPU SMURD, doctor în medicină de urgenţă, Viorica Gheorghiţă, a precizat următoarele: „În afară de faptul că aduc foarte multe mulţumiri celor care ne apreciază, vă asigurăm de tot sprijinul nostru şi de faptul că noi suntem o echipă aici şi eu am luptat pentru asta şi, în continuare, aceasta va fi menirea mea, să fim uniţi, să fim în urgenţe cei mai buni şi să salvăm vieţile care au nevoie de noi”.
Vasile Iliuţă: „SMURD a evoluat, deoarece Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Călăraşi şi administraţiile locale s-au implicat.
Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a transmis că instituţia pe care o conduce s-a implicat pentru ca acest serviciu să devină cât mai eficient.
„SMURD a evoluat, deoarece Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Călăraşi şi administraţiile locale s-au implicat. Acest serviciu a fost unul care a intervenit într-un moment în care urgenţele, nu numai la Călăraşi, cred că în toată ţara, aveau de suferit, şi atunci acesta a venit în sprijinul cetăţenilor şi a corectat lipsa de intervenţie. Evoluţia a venit, Consiliul Judeţean a construit un punct de lucru la Fundulea, am construit foarte multe drumuri judeţene, am conectat drumurile naţionale prin drumuri judeţene, ca să puteţi interveni rapid, ca să salvăm vieţi omeneşti. S-a reuşit în echipă, cu implicarea dumneavoastră şi pentru toate acestea vă felicit şi vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut în aceşti ani de activitate, în slujba cetăţenilor. La mulţi ani şi împreună vom reuşi să construim, astfel încât SMURD-ul să devină important pentru cetăţenii judeţului Călăraşi”, a punctat Vasile Iliuţă.
Marius Dulce: „Pentru ceea ce faceţi, jos pălăria”
Primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, i-a numit eroi pe voluntari şi pe cei care lucrează la Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare: „Este un eveniment deosebit. Sunt 15 ani de muncă, de oameni minunaţi, dedicaţi, fapt pentru care aveţi tot respectul nostru. Sunt 15 ani în care acest serviciu nu ar fi putut exista, nu s-ar fi putut dezvolta, dacă nu avea oameni pregătiţi, dacă nu eraţi eroii zilelor noastre. Pentru ceea ce faceţi, jos pălăria! Să fiţi sănătoşi şi să avem nevoie de dumneavoastră cât mai puţin. La mulţi ani”.
Virgiliu Diaconu: „Am fost salvat de SMURD. Am un respect deosebit pentru dumneavoastră”
Subprefectul judeţului Călăraşi, Virgiliu Diaconu, a menţionat că, la un moment dat, a fost salvat de SMURD, iar pentru acest lucru a ţinut să le mulţumească celor care l-au protejat: „Eu am fost salvat de SMURD, acum cinci ani, am avut un accident, pe litoral. Am un respect deosebit pentru dumneavoastră şi vă mulţumesc încă o dată. Este o onoare să fiu, astăzi, în faţa dumneavoastră, să fac parte din prezidiu şi tot ce pot să vă spun este că, din punctul meu de vedere, sunteţi instituţia cea mai respectată din România. Vă rog să o ţineţi tot aşa”.
La ceas aniversar, paramedicii SMURD au primit câte o diplomă de merit, o strângere de mână și aprecierea conducerii instituției. Diplomele au fost înmânate de către secretarul de stat în cadrul MAI, șeful DSU, dr. Raed Arafat. Totodată, a avut loc şi un moment emoționant pentru colega acestora, locotenent Rodica Dragu, care a ieșit la pensie în aplauzele tuturor colegilor. La finele evenimentului, sărbătoriţii şi toţi cei prezenţi s-au îndulcit cu un tort delicios!
În urmă cu 15 ani, când a fost demarat acest proiect ambiţios şi important pentru cetăţeni, SMURD Călărași pleca la drum cu doar două ambulanțe, în subunitățile ISU din municipiul Călărași și orașul Lehliu-Gară. În timp, acest serviciu a fost dezvoltat și în celelalte subunități din Dragalina, Oltenița, apoi Borcea, Budeşti şi la Chiselet, iar cea mai nouă staţie a fost înaugurată la Fundulea.