Fără categorie

VIDEO| Acțiune umanitară. Consiliul Județean Călărași a adus bucurie și speranță copiilor din familii sărace

Consiliul Județean (CJ) Călărași a organizat, în data de 13 decembrie 2024, acțiunea umanitară „Moș Nicolae vine la copiii cuminți care nu au ghetuțe”. Acesta este al optulea an consecutiv în care CJ și-a propus să aducă bucurie și speranță unor copii care provin din familii sărace.

Acțiunea a constat în oferirea de haine, încălțăminte, jucării și dulciuri, pentru 71 de copii selectați de primarii din toate localitățile județului nostru.

Cadourile au fost donate de consilierii județeni, executivul instituţiei și angajații direcțiilor subordonate CJ.

Copiii au fost aleși pe baza unor criterii care țin de situația materială, dar și de performanțele școlare, sportive sau culturale.

Evenimentul s-a desfășurat în foaierul Centrului Județean de Cultură și Creație (CJCC) Călărași și a fost prezentat de managerul acestei instituții, Georgiana Teodorescu, care a declarat următoarele:

„Acest eveniment a fost creat și gândit de președintele Consiliului Județean (CJ), Vasile Iliuță, care acum opt ani  a auzit un copilaș spunându-i bunicii că la el nu o să vină Moș Nicolae, deoarece nu are ghetuțe. Și de aici s-a născut această idee minunată, iar în acel an i-a Vasile Iliuță i-a cumpărat ghetuțe acelui copil, pentru a ajunge și la acesta Moș Nicoale. Și ceilalți colegi, angajații subordonatelor, consilieri județeni, directori, toți au fost atât de încântați de acest gest, încât toți și-au dorit să participe și iată că de la un copil, cu prima ediție, am ajuns acum să avem, aici, 71 de copii, din toate localitățile județului. Le mulțumim, pe această cale, domnilor primari care ne-au ajutat să identificăm acești copii. Le mulțumim și moșilor, care le-au pregătit cadourile și astăzi le vor înmâa acestor copii. Mai avem o surpriză dulce, o antreprenoare din județ, care deține o cofetărie, a pregătit câte un cozonac pentru fiecare copil”.

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, a afirmat următoarele, în cadrul acțiunii umanitare:

„Vă mulțumesc mult, pentru că, astăzi, la a opta ediție, consilierii județeni, directorii din subordonate deconcentrate, primari ai județului Călărași, v-ați implicat pentru acest eveniment, astfel încât să facem o surpriză copiilor județului. Nu este întâmplător, pentru că această inițiativă a venit în 2017, în urmă cu 8 ani, când consilierii județeni, la inițiativa mea, au fost de acord ca împreună să facem un eveniment pentru copiii județului Călărași. Se întâmplă, magia sărbătorilor a venit pentru copii, chiar dacă mai târziu, pentru că au fost niște alegeri care ne puneau într-o situație care să fie interpretată. Nu avem cum să interpretăm greșit (n.r. acțiunea umanitară), noi ne facem datoria față de copiii județului Călărași, iar pentru toate acestea vă mulțumesc celor prezenți, astăzi, aici”. 

Sursa foto: Facebook/Vasile Iliuță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *