Călărașiul a fost gazda Campionatului Național Individual de Lupte U15, în perioada 15-16 martie a.c., eveniment organizat de ACS „Micul Luptător” Călărași. Această competiție a marcat debutul calendarului intern al Federației Române de Lupte (FRL), în anul 2025, și a adunat peste 400 de tineri sportivi talentați, din întreaga țară.
Evenimentul s-a bucurat de prezența președintelui Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, care a apreciat eforturile organizatorilor și dedicarea sportivilor.
„La fel ca și anul trecut, ne bazăm pe niște oameni foarte implicați și din punct de vedere sportiv, și din punct de vedere sufletește, oameni care au pus la dispoziția Federației Române de Lupte absolut toate condițiile necesare organizării acestui campionat național de copii. Ne bucurăm de un număr de participanți destul de mare, peste 500 de copii de la această competiție, fiind masă, ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. Bineînțeles că sunt și vârfuri și am constatat că avem o grămadă de copii talentați, meciuri încrâncenate, procedee tehnice foarte frumoase și mă bucur că noua generație vine puternic din urmă și, așa cum mi-am dorit și ne dorim, avem niște copii valoroși. Urmează o sumedenie de competiții, în România. Toate campionatele naționale, la toate grupele de vârstă și, bineînțeles, că și toate campionatele internaționale, turneele internaționale ale României, la toate grupele de vârstă. Anul acesta, vom organiza, în toamnă, la Cluj-Napoca, Campionatul Balcanic la această grupă de vârstă și la Under 17, dar și celelalte competiții majore la nivel internațional, campionate europene și mondiale. Îmi doresc cât mai multe medalii la campionatele europene și mondiale, la toate grupele de vârstă”, a declarat președintele FRL, Răzvan Pîrcălabu, pentru publicația Opinia de Călărași.
Atmosfera a fost una vibrantă, iar entuziasmul a fost la cote maxime pe durata celor două zile ale competiției.
În cadrul evenimentului sportiv, Federația Română de Lupte a oferit diplome de excelență președintelui și vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Călărași, respectiv Vasile Iliuță și Laurențiu Dan Ionescu, dar și consilierului în cadrul cabinetului vicepreședintelui CJ, Ionuț Stan, pentru merite deosebite aduse la dezvoltarea și promovarea luptelor în România.
Cei mai buni luptători, dar și cei mai buni antrenori, au urcat pe podium. Printre luptătorii de top, se numără și cei ai ACS Micul Luptător Călărași, respectiv Daria Tudor, care a obținut medalie de bronz, și Rafael Badea, care s-a poziționat tot pe locul trei pe podium.
„Suntem mândri că am găzduit prima competiție a anului din calendarul intern al Federației Române de Lupte. Este o onoare să vedem atât de mulți sportivi dedicați și talentați pe saltelele noastre. Acest eveniment este mai mult decât o competiție, este despre cultivarea pasiunii pentru lupte și despre construirea unor viitori campioni”, a declarat președintele ACS „Micul Luptător” Călărași, Gheorghe Nane.
Competiția a culminat cu festivitatea de premiere a sportivilor și a antrenorilor, recunoscându-le munca și determinarea. Publicația Opinia de Călărași a transmis live întregul eveniment, atât luptele de pe saltele, cât și momentele emoționante ale festivității de premiere, oferind spectatorilor posibilitatea de a urmări spectacolul sportiv din confortul propriei case.
Campionatul Național Individual de Lupte U15 a arătat, încă o dată, că luptele reprezintă o parte importantă a culturii sportive din România, iar organizarea acestei competiții arată implicarea față de excelența sportivă.