Cultură Eveniment

VIDEO| Festivalul „Armonia” a revenit cu o ediție acustică, la Muzeul Municipal Călărași. Tinerii artiști locali, în lumina reflectoarelor

La Muzeul Municipal din Călărași, pasiunea pentru muzică și dorința de exprimare artistică s-au întâlnit, în data de 18 aprilie 2026, într-un eveniment aparte: Festivalul „Armonia”. 

Conceput ca o experiență acustică, evenimentul a reușit să creeze un spațiu prietenos, unde artiștii locali și publicul s-au putut conecta prin muzică.

Organizatorii au descris această ediție drept „a treia și jumătate”, o continuare firească a unui proiect început în urmă cu peste un an.

Inițial, festivalul a adus pe scenă doar trupe locale, însă, odată cu succesul edițiilor precedente, aria s-a extins chiar către București. Creșterea interesului a confirmat că publicul își dorește astfel de inițiative, iar tinerii artiști au nevoie de o scenă pe care să se afirme.

Ideea festivalului a apărut într-un mod neașteptat, în urma participării organizatorilor la o tabără de cinematografie. Deși inițial nu exista o legătură directă cu muzica, organizarea unui eveniment cultural în Călărași a deschis oportunitatea integrării concertelor live. Rezultatul a fost un succes neașteptat, care a pus bazele unei tradiții.

Scopul principal al manifestării artistice este apropierea tinerilor de muzică și încurajarea exprimării artistice.

Prin acest festival, organizatorii își doresc să elimine barierele și teama de scenă, oferind tuturor celor interesați șansa de a cânta în fața unui public.

Ediția de ieri a reunit cinci trupe. Printre acestea, s-au numărat Serenity, Dying Breed și Macarons, iar seara a fost deschisă de Diana Mihai și Alexandru Tănase.

Muzeul Municipal a devenit neîncăpător, spectatorii prezentându-se într-un număr mare la evenimentul muzical care s-a dovedit a fi unul autentic.

Un aspect important subliniat de organizatori este accesibilitatea pentru artiști.

Într-un oraș unde oportunitățile de a cânta sunt limitate, festivalul a devenit o rampă de lansare pentru tinerii muzicieni.

Deși organizarea presupune provocări, în special în ceea ce privește finanțarea și sprijinul instituțional, echipa din spatele „Armonia” continuă să își urmeze viziunea. Edițiile anterioare au beneficiat de sponsori care au pus umărul la dezvoltarea evenimentului, însă nevoia de susținere rămâne una constantă.

Privind spre viitor, organizatorii au planuri ambițioase. În vara acestui an, aceștia își propun să organizeze o ediție mult mai amplă, posibil pe Stadionul Municipal Călărași, care să dureze mai multe zile și să includă trupe din întreaga țară. Data propusă este sfârșitul lunii august, iar apelul către artiști și comunitate este deja lansat.

Festivalul „Armonia” reprezintă o mișcare culturală care crește organic, susținută de entuziasmul tinerilor și de dorința lor de a crea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *