Administrație

VIDEO| PNL și AUR au blocat vânzarea unui activ județean pentru proiecte sociale și sportive. Proiect respins în ședința CJ Călărași

Un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean (CJ) Călărași, din data de 25 septembrie a.c., a pus pe jar opoziția. Aici vorbim despre aleșii locali ai PNL și AUR. Este vorba despre Hotărârea privind trecerea unui imobil din domeniul public al Județului Călărași, respectiv a Centrului de Informare și Cooperare în Afaceri, în domeniul privat al acestuia, în vederea vânzării prin licitație publică, hotărâre care a fost respinsă de opoziție (PNL și AUR), astăzi, în ședință. De asemenea, USR, care, deși nu are reprezentanți în plenul Consiliului Județean, a făcut mare tam-tam, pe Facebook, despre acest subiect, exprimând faptul că acea clădire care este situată în zona Chiciu ar fi lounge de partid din bani europeni” pentru apropiații PSD. Deși reprezentanții AUR au fost împotriva proiectului, la finalul ședinței, consilierii județeni ai acestei formațiuni politice parcă s-ar fi răzgândit și ar fi dorit ca votul să fi fost diferit, asta după ce au auzit explicațiile conducerii instituției călărășene. 

După ce opoziția și-a exprimat votul negativ, vicepreședintele CJ Călărași, Laurențiu-Dan Ionescu, a făcut precizări privind scopul trecerii Centrului de Afaceri în domeniul privat. Conform declarațiilor sale, se dorea atragerea unor surse financiare, astfel încât să se poată investi în sportul călărășean.

„Eram în tratative cu societatea comercială Prefab S.A., pentru preluarea unui bloc, în vederea alocării către DGASPC și pentru a prelua oameni ai străzii, pentru o perioadă temporară, acolo, și, în plus, eram legați și de baza sportivă de la Prefab, pe care ne-ar fi dat-o domnul Miluț la pachet cu acest loc. Prețul era de 200.000 de euro. Urma să venim în fața dumneavoastră, să vă cerem aprobarea. Astăzi, mișcarea sportivă din Călărași nu are terenuri pentru copii, noi suntem într-o reconstrucție a clubului, ne axăm pe copii și juniori. Avem 8 grupe de copii și nu avem un teren unde să jucăm. Așteptăm cu interes să dea drumul la baza de la Grădina Zoologică și, în plus, avem mare nevoie de această bază de la Modelu. PNL, știți, am purtat și discuții, aveam și promisiuni, aveam și eșecuri din partea dumneavoastră, dar, una peste alta, sperăm să preluăm pentru Dunărea Călărași, nu pentru mine, nu pentru oricare dintre noi, pentru viitorul sportului călărășean. Nu avem alte surse, ne-am gândit să vindem acest centru, care, oricum, era degradat. Eu am fost acolo și înainte de a fi dat în chirie acestei societăți. Arăta deplorabil”, a spus Laurențiu-Dan Ionescu. 

Potrivit președintelui CJ, Vasile Iliuță, fondurile obținute de pe urma acestei tranzacții ar fi fost folosite pentru realizarea proiectului tehnic privind podul peste Brațul Borcea și pentru achiziționarea și reabilitarea unui bloc de garsoniere care urmează a fi preluat de la compania Prefab.

„Chiria este de 5.000 de euro, pe an, la clădirea aceea. Conform legislației în vigoare, nu poate să îl cumpere. Deci, în baza evaluării făcute, s-a concesionat. Astăzi, noi nu putem să îl vindem sub valoarea de inventar. Valoarea de inventar e 1.500.000 de lei. Deci, evaluatorul dacă îl face sub 1,5 milioane de lei, nu putem să îl vindem, licitația pleacă de la 1,5 milioane delei, pentru că așa spune Codul Admnistrativ. Nu se ține cont de evaluare, ci de valoarea de inventar. Sunt și bani pentru proiectarea podului, sunt și bani pentru cumpărarea blocului, pentru că Prefab nu ne dă stadionul decât dacă cumpărăm și blocul de garsoniere. Le luăm la pachet, așa am bătut palma, nu pot să mă duc acum la Prefab și să spun ‘dați-mi mie stadionul, nu mai pot să vă iau  blocul’. Asta a fost înțelegerea cu domnul președinte Miluț. el a vândut Prefab și până primește aprobarea Oficiului Concurenței mai sunt trei luni. Domnul Miluț este dispus ca într-o lună de zile să ne transfere patrimoniul. Este un bloc de 40 de garsoniere, pe care îl preia Consiliul Județean și îl reabilitează pentru oameni ai străzii din județul Călărași. Dacă, spre exemplu, îi arde unuia casa, iar un anumit primar nu are unde să îl ducă, pentru că sunt atâtea probleme pe care le avem la nivelul județului, trebuie să găsim o formulă de a ajuta cetățenii care sunt în dificultate. Asta doream să facem cu acești bani. Sediul era atât de degradat, încât i-a făcut evaluarea, valoarea de inventar e 1, 5 milioane de lei, iar evaluatorul a avut evaluarea la 600.000 de lei. Inflația se pune anual. Îl lăsăm așa și încasăm câte 5.000 de euro pe an și nu înțelegem nimic, dar dacă vindem acel bun, pentru că este interesat cineva să îl cumpere, noi putem să finanțăm și PT-ul pentru podul peste Brațul Borcea, putem să cumpărăm și aceste garsoniere călărășeni. Dacă doriți să le facem bine celor care sunt în dificultate în județul călărași, reparăm blocul de garsoniere și orice primar, care are o problemă, are unde să ducă un cetățean cu probleme din comunitatea respectivă. E clar. Proiectul a fost respins. Eu voiam să îl trecem în domeniul privat al județului și după aceea să vi-l supun aprobării. Trebuia o majoritate simplă, însă a fost respins. Deci, putem să spunem că opoziția a câștigat, astăzi, prin respingerea unui proiect”, a punctat Vasile Iliuță. 

Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, care a fost supus dezbaterii și votului, spune următoarele:

„Consiliul Judeţean Călăraşi are în patrimoniu active fixe corporale de natura construcţiilor şi terenurilor, amplasate în locaţii diferite pe raza teritorială a judeţului Călăraşi, cum ar fi spre exemplu municipiul Călăraşi, oraşele Lehliu Gară şi Fundulea sau comuna Cuza Vodă.

Imobilul „Centrul de Informare și Cooperare în Afaceri Călărași” a fost realizat în baza unui proiect cu finanțare publică, având ca scop sprijinirea mediului de afaceri local și regional prin activități de informare, consultanță și cooperare interinstituțională. În prezent, Centrul nu mai deservește scopul pentru care a fost înființat, activitățile inițiale fiind sistate din lipsă de solicitări și din cauza modificărilor de ordin economic și instituțional survenite la nivel local și național.

De asemenea,  imobilul nu mai găzduiește activități de interes public și nu mai asigură servicii de utilitate pentru comunitatea județului. În ceea ce privește Centrul de Informare și Cooperare în Afaceri, imobil aflat pe raza unității administrativ – teritoriale a comunei Cuza Vodă, se află în concesiune conform contractului de concesiune nr. 13227/1 din 02.08.2024, pe o perioadă de 25 de ani, cu o destinație de desfășurare a unor activități comerciale conform Hotărârii nr. 59/2024, iar concesionarul acestuia și-a arătat intenția de cumpărare prin depunerea mai multor solicitări în acest sens la registratura Consiliului Județean Călărași. 

În urma unei analize economice privind compararea încasării unei redevențe anuale sau vânzarea Centrului de Informare și Cooperare în Afaceri, realizată la nivelul Consiliului Județean Călărași, au rezultat următoarele concluzii:

  • Redevența presupune încasări eșalonate, iar banii primiți în viitor au o valoare mai mică decât banii disponibili imediat (principiul valorii actuale nete);
  • Riscuri asociate redevenței: riscul contractual, riscul de întreținere, riscul de inflație și riscul de oportunitate;
  • Numeroase avantaje urmare vânzării imobilului la valoarea de înregistrare în contabilitate.

Din perspectiva economică, vânzarea imobilului la valoarea cea mai mare dintre valoarea de piaţă şi valoarea contabilă, conform prevederilor Codului administrativ, este superioară încasării redevenței. Redevența, chiar și încasată integral pe 25 de ani, rămâne mai mică decât valoarea prevăzută în lege, iar, actualizată la valoarea prezentă, aduce substanțial mai puțin. În plus, riscurile asociate contractului pe termen lung întăresc opțiunea de vânzare imediată.

De asemenea, menționez faptul că odată finalizată procedura privind vânzarea acestui imobil conform prevederilor Codului Administrativ, contractul de concesiune se va încheia”. 

Sursa foto: www.infomuntenia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *